DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Micul dejun in lume - unde si ce se mananca dimineata

mic dejun

Mama, medicul, bunica, si inca multi altii ne-au sfatuit in repetate randuri sa nu sarim peste micul dejun. Masa principala a zilei, pe care trebuie sa o mananci singur, spre deosebire de pranz si cina pe care esti sfatuit sa le imparti cu prietenii sau sa le dai la dusmani, micul dejun este calea prin care organismul tau capata energie pentru toata ziua. Un mic dejun sanatos si consistent este garantia unui sistem imunitar solid, si a unui metabolism eficient.


Interesant este faptul ca ceea ce se consuma la micul dejun difera de la un continent, la altul, de la o tara la alta, in conditiile in care oamenii se dovedesc destul de conservatori cu ceea ce mananca la masa de dimineata.

In Romania, traditional la micul dejun se mananca lapte sau ceai, ori cafea, paine cu unt sau margarina si dulceata, ori gem. Uneori se adauga salam sau pate de ficat, ori branza.

Mai nou, romanii au descoperit cerealele cu lapte si fructe uscate, dar reteta este importata.

Americanii obisnuiesc ca la micul dejun sa consume oua, clatite americane (clatite pufoase), paine prajita, cereale si lapte, sunca sau carnati prajiti, suc de fructe si o cafea.

In America de Sud cei mai multi inteleg prin mic dejun paine proaspata, pudrata cu zahar ori croissante si obligatoriu cafea cu lapte ori ceai.

Micul dejun in Canada inseamna o combinatie consistenta intre clatite si, obligatoriu, sirop de artar, sunca, oua - de regula fierte -, briose, paine prajita, cereale, lapte, suc de fructe, si evident cafea.

In Marea Britanie, oamenii aleg la prima masa intre paine prajita, sunca, salam, si rinichi la gratar (un obicei tipic englezesc) sau oua, rosii si ciuperci la gratar, ori fulgi de ovaz (nu porumb sau alta cereala, ci doar ovaz), peste afumat si un fel de lipie servita fierbinte cu unt si cimbru, completate cu paine neagra cu unt, miere, gem sau marmelada si, evident, ceai.

Rusii isi incep ziua cu o cana de ceai cald, paine neagra, salam (care aduce foarte bine cu caltabosii nostri), oua prajite, castraveti murati (sau alte muraturi), ori tartine cu unt, sunca si cascaval si branza dulce.

In Australia, alimentele populare pentru micul dejun sunt ouale, painea prajita cu unt si gem, cerealele cu lapte, ceaiul, cafeaua si uneori... spaghetele cu parmezan.

Complicata bucatarie chinezeasca este foarte simpla, la masa de dimineata, si se reduce la orez fiert cu putina carne tocata si legume calite sau inabusite. Si ceai!

In Turcia, micul dejun contine ceai, cafea, paine, unt si miere, oua fierte, masline negre, castraveti si rosii si produse de patiserie proaspete cu branza dulce si patrunjel.

Israelienii se delecteaza dimineata cu iaurt, hering (foarte mult consumat in Tara Sfanta) si fructe.

Simandicosi, francezii isi incep ziua cu o ceasca de cafea bauta din castron, ciocolata calda, paine calda (obligatoriu), cu gem si omleta.

Olandezii si-au facut un obicei din a-si incepe ziua cu oua fierte, sunca si paine prajita si branza sau unt pe paine.

In Germania, micul dejun contine paine toast cu unt, miere, gem, sunca slaba sau carnati, oua fierte moi si cafea. Printre toate acestea nemtii strecoara la masa de dimineata si cartofi copti cu unt.

Micul dejun in Elvetia inseamna: carne rece feliata, branza, iaurt, fructe, unt si croissante.

Grecii mananca putin la micul dejun - paine, branza, fructe si cafea.

Italienii aleg briosele, un cappucino sau o cafea. Nu ocolesc insa o felie de pizza, daca se mai gaseste, ramasa de la masa de seara.

In Belgia micul dejun inseamna: paine, ceai sau cafea, suc de fructe, cereale, oua fierte moi, croissante, si tartine cu friptura rece sau branza.

In India, micul dejun difera in functie de regiune. Cele mai populare mese de dimineata includ oua condimentate, cartofi fierti, ceapa tocata cu sosuri, cafea, fructe, iaurt, clatite umplute cu carne sau legume, taitei de orez obligatoriu cu lapte de nuca de cocos - preparat traditional indian.

Micul dejun este un "ritual" de familie in intreaga lume, iar produsele cele mai des intalnite par sa fie, evident cafeaua sau ceaiul, ouale si painea - in diferite forme - sau orezul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Alexandru Marghiloman General Averescu

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.