Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihaela Toader: 'Susținem orice inițiativă care sprijină reducerea decalajelor între regiuni'

agerpres.ro
mihaela toader

Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor, cel mai amplu eveniment public european, desfășurat anual la Bruxelles și ajuns în 2019 la cea de-a 16-a ediție, a propus, pe parcursul celor 4 zile de desfășurare, o conferință la nivel înalt pe tema regiunilor carbonifere din UE. În timpul dezbaterilor, au fost propuse acțiuni care să sprijine regiunile afectate de tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon, respectiv regiunile cu activități miniere, cum este cazul, în România, a Văii Jiului.

România a fost reprezentată la eveniment de Dna. Mihaela Toader, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. Dna. Toader a susținut, în intervenția sa, inițiativa de creare a unui fond pentru tranziție energetică, prin care UE și Statele Membre să sprijine cât mai concret regiunile afectate de închiderea minelor. Acest fond, a mai arătat secretarul de stat din România, ar putea fi susținut din resurse noi, la nivel european, și pe deplin corelate cu obiectivele Politicii de Coeziune.

A reamintit că regiunile carbonifere din țara noastră se confruntă și astăzi cu probleme sociale și economice, care afectează calitatea vieții cetățenilor din respectivele regiuni. În context, a arătat că „Susținem obiectivul european pentru o economie curată, însă considerăm că este nevoie de măsuri pe termen lung, finanțate corespunzător, care să sprijine cele mai afectate regiuni de această tranziție, regiuni ce pot fi reinventate pentru a deveni din nou competitive. Vom sprijini orice inițiativă care poate reduce decalajele între regiuni și care oferă posibilități reale de dezvoltare”.

La conferința privind regiunile carbonifere, au avut, de asemenea, intervenții Günther Oettinger, comisar european pentru Buget și Resurse Umane, Jerzy Kwiecinski – ministrul Finanțelor, Investițiilor și Dezvoltării Economice din Polonia, Younous Omarjee – președintele Comisiei REGI din Parlamentul European.

Despre Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor

Este un eveniment dedicat Politicii de Coeziune a UE, la care anul acesta au participat aprox. 9.000 oficiali europeni, funcționari, experți în politici publice și jurnaliști din toată Europa. Temele de discuție s-au concentrat și în acest pe investițiile europene derulate pentru dezvoltarea regiunilor și a orașelor, care își arată capacitatea de a crea dezvoltare și locuri de muncă, de a implementa Politica de Coeziune a UE (fondurile europene) și de a demonstra importanța nivelului local și regional pentru o bună guvernare europeană.

OMV Petrom a dat lovitura: Compania a găsit un zăcământ uriaș de naze naturale, în România

Evenimentul a fost creat în 2003, când Comitetul European al Regiunilor a invitat reprezentanțele locale și regionale cu sediul la Bruxelles să-și deschidă porțile pentru vizitatori, simultan. Un an mai târziu, DG pentru Politică Regională, din Comisia Europeană s-a alăturat demersului.

Dezvoltându-se mult de la conceptul inițial, evenimentul a devenit o platformă de rețea europeană pentru experți în dezvoltarea regională și locală. Schimbul de bune practici în materie de dezvoltare economică și incluziune socială, cooperare transfrontalieră, parteneriate public-private, inovare regională și dezvoltare locală bazată pe comunitate au devenit câteva dintre numeroasele teme dezbătute.

De-a lungul anilor, evenimentul a devenit un eveniment-etalon privind politica regională a UE, propunând peste o 100 ateliere și dezbateri, expoziții și oportunități de networking. Pe lângă atelierele de la Bruxelles, evenimente locale sunt organizate din septembrie până în noiembrie în toată Europa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.