Mihai Covaliu: Ne dorim foarte mult să urcăm pe podium în clasamentul pe naţiuni la FOTE 2025

Autor: Anca Flondor

Publicat: 18-07-2025 17:24

Actualizat: 18-07-2025 20:24

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, vineri, la Complexul Olimpic "Sydney 2000" de la Izvorani, că îşi doreşte ca România să urce pe podium în clasamentul pe naţiuni la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de vară, de la Skopje (Macedonia de Nord), după ce în urmă cu doi ani a încheiat pe locul 4.

"Ne dorim foarte mult să urcăm pe podium în clasamentul pe naţiuni la Skopje. Ştim că e foarte greu, pentru că sunt tineri din toate marile naţiuni ale Europei, aşa că lupta va fi una foarte dificilă. Dar aceşti copii sunt pregătiţi. Aşteptăm în primul rând medalii de la gimnastică, care la FOTE este disciplina care ne-a adus cele mai multe medalii, cred că peste 70. Apoi cei de la nataţie, motivaţi şi de David Popovici, sunt absolut convins că vor reuşi performanţe foarte bune. După aceea avem aşteptări şi la baschet 3x3, la judo sau tenis de masă. Avem şanse pentru că avem sportivi care au în spate rezultate bune", a afirmat el.

"Cu siguranţă în această sală este viitorul sportului românesc. Sunt sportivii care fac primul pas pe drumul olimpic. Iar eu sper ca pe unii dintre ei să îi vedem medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2028 şi la cele din 2032. Să fiu sincer, avem aşteptări destul de mari în ceea ce priveşte medaliile la Skopje. Pentru că la ediţia trecută a FOTE România a reuşit să câştige 20 de medalii, din care 9 de aur. Aşadar, mergem cu încredere foarte mare la Skopje. Îmi doresc ca şi acum numărul medaliilor de aur câştigate de România să fie mai mare decât al celor de argint şi de bronz", a adăugat Mihai Covaliu.

"Urmează câţiva ani grei din punct de vedere financiar"

Întrebat dacă îl sperie faptul că Guvernul a anunţat că urmează câţiva ani grei din punct de vedere financiar, Covaliu a răspuns:

"Da. Chiar zilele acestea am avut discuţii şi cu reprezentanţii Guvernului. Trebuie să ne luăm măsuri, să fim pregătiţi. Avem discuţii şi cu federaţiile sportive naţionale pentru a ne concentra asupra sportivilor care pot câştiga medalii. Dar nu putem opri activitatea de performanţă. Dacă o construcţie o putem opri şi conserva, aici vorbim de oameni, de sportivi. Iar aici dacă pierdem jumătate de an nu doar că rămânem pe loc, ci regresăm, pentru că sportivii din alte ţări ne-o vor lua înainte. Iar apoi va fi extrem de greu să recuperăm. Sperăm să găsim susţinere din partea Guvernului, a prim-ministrului. Ştim că toţi trecem printr-o perioadă dificilă. Şi noi vom face eforturi să reducem la maximum cheltuielile, dar cred că vom găsi înţelegerea necesară pentru că în 2027 sunt Jocurile Europene, tot în 2027 România organizează FOTE de iarnă şi toată Europa va veni a noi, iar în 2028 vom participa la Jocurile Olimpice. Deci trebuie să ne pregătim".

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, vineri, la în cadrul unei ceremonii organizate la Complexul Olimpic "Sydney 2000" de la Izvorani, lotul care va reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de vară, programată în perioada 20-26 iulie la Skopje (Macedonia de Nord).

Echipa României va fi reprezentată la cea de-a 18-a ediţie de vară a FOTE de 87 de sportivi, 38 fete şi 49 băieţi, care vor concura la 11 discipline: atletism, badminton, baschet 3x3, ciclism şosea, ciclism mountain bike, gimnastică artistică, înot, judo, taekwondo WT, tenis de masă şi tir sportiv.

La ceremonia de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Maribor purtători de drapel vor fi Ioana Maria Savu-Istrătescu (baschet 3x3) şi Jessus Armando Bănicioiu (atletism).

La precedenta ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European pentru sporturile de vară, desfăşurată în 2023, la Maribor (Slovenia), România a ocupat locul al patrulea în clasamentul pe naţiuni, cu 20 de medalii, dintre care 9 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz.AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri