Stadiul proiectelor importante ale Armatei şi măsurile necesare pentru implementarea lor s-au aflat printre temele abordate de ministrul Apărării, Mihai Fifor, într-o şedinţă cu şefii departamentelor şi structurilor centrale ale ministerului.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis miercuri AGERPRES, ministrul Mihai Fifor a prezidat, la sediul MApN, o şedinţă de lucru la care au participat şefii departamentelor şi structurilor centrale ale ministerului, membri ai Colegiului Ministerial, fiind prima întâlnire programată după ceremonia de la Palatul Cotroceni a depunerii jurământului ca mandatar al portofoliului Apărării.
"Ministrul Mihai Fifor a dorit să cunoască echipa de comandă şi să se informeze despre principalele activităţi curente de pe agenda instituţiei militare. De asemenea, au fost discutate stadiul proiectelor importante ale Armatei şi măsurile necesare pentru implementarea lor", se precizează în comunicat.
MApN arată că astfel de întâlniri vor continua în perioada următoare pentru a fi trecută în revistă evoluţia programelor esenţiale de înzestrare şi pentru a se avansa în demersurile asumate atât în programul de guvernare, cât şi în "Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026".
Comentează