Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Fifor: Dacă PSD nu intra la Guvernare, exista riscul să nu se plătească pensiile de Sărbători

bursa.ro
mihai fifor

Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, declară că dacă social-democraţii nu intrau la guvernare, exista riscul ca pensiile să nu fie plătite de sărbătorile de iarnă.

Printr-un comunicat de presă transmis luni, Mihai Fifor transmite că "acuzaţiile Ralucăi Turcan la adresa lui Cîţu, dincolo de patetismul şi ipocrizia lor, confirmă avertismentele din trecut ale PSD şi gravitatea situaţiei actuale", iar "riscul de neplată a pensiilor justifică o dată-n plus necesitatea intrării PSD la guvernare".

"Şi de această dată, aşa cum a făcut mereu în ultimii 30 de ani, PSD va repara ce au stricat partidele de dreapta. Pensionarii să n-aibă nicio grijă, îşi vor primi la timp pensiile, integral! Pentru ca pensionarii să-şi primească banii e nevoie de o rectificarea bugetară care să completeze Fondul Asigurărilor Sociale, din care Cîţu a luat 3 miliarde lei pentru primarii liberali de al căror vot a avut nevoie ca să fie ales preşedinte al PNL. Această rectificare bugetară nu poate fi făcută decât de un guvern deplin funcţional, cu atribuţii depline. Dacă PSD nu intra la guvernare şi nu debloca situaţia, peste 5 milioane de pensionari riscau, într-adevăr, ca de Sărbători să fie lăsaţi fără pensiile cuvenite", a transmis liderul PSD Arad.

Fifor adaugă că "aşa cum a făcut mereu în istoria sa recentă, PSD va repara ce au stricat guvernele de dreapta".

"Şi-n domeniul pensiilor, şi-n privinţa alocaţiilor ori a salariului minim, PSD a găsit şi va găsi şi viitor resursele necesare nu doar pentru a le plăti la timp, ci şi pentru a le majora", se mai afirmă în comunicatul liderului PSD Arad.

Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a fost întrebat, luni, de jurnalişti, referitor la faptul că Raluca Turcan i-a cerut demisia pe motiv că nu a ştiut să negocieze cu PSD şi că din 26 noiembrie nu vor mai fi bani de pensii. "Doamna Raluca Turcan, dacă avea ceva de spus, putea să vină astăzi la şedinţa BPN, nu în presă. Vom discuta aceste lucruri în BPN (...) Este ministrul Muncii, să-şi asume dacă nu mai sunt fonduri", a declarat premierul interimar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.