Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a exprimat miercuri, în cadrul întâlnirii avute cu ambasadorul Canadei la Bucureşti, Kevin Hamilton, interesul părţii române pentru înfiinţarea unui Centru naţional de psihologie operaţională şi o viitoare colaborare româno-canadiană pe acest subiect.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis joi AGERPRES, un subiect important pe agenda discuţiilor dintre cei doi oficiali l-a reprezentat întărirea cooperării între cele două armate în domeniul medicinei militare şi asistenţei psihologice, inclusiv în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sistemului de cercetare, gestionare a riscului, diagnosticare şi tratament specifice afecţiunilor de stres post-traumatic.
"În context, ministrul Apărării Naţionale a exprimat interesul părţii române pentru înfiinţarea unui Centru naţional de psihologie operaţională şi o viitoare colaborare româno-canadiană pe acest subiect. În perioada următoare, o delegaţie formată din reprezentanţi ai MApN se va deplasa în Canada pentru un schimb de experienţă în acest domeniu", precizează sursa citată.
Totodată, informează MApN, agenda de discuţii s-a concentrat pe evoluţia cooperării în domeniul apărării şi perspectivele favorabile pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor militare, atât în format bilateral, cât şi în cadrul iniţiativelor derulate la nivel NATO.
"Ministrul Mihai Fifor a adresat mulţumiri pentru contribuţia substanţială a Canadei la iniţiativele aliate implementate pe teritoriul ţării noastre şi în regiunea Mării Negre, precum şi pentru participarea Forţelor Armate Canadiene la exerciţiile multinaţionale în vederea întăririi interoperabilităţii aliate", se mai arată în comunicat.
Mihai Fifor, întrevedere cu ambasadorul Canadei la Bucureşti
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

377
VIDEO Anunțul lui Bolojan care zguduie sistemul de forță: 'Săptămâna viitoare prezentăm legea /nu e normal să existe derogări în masă'
377

201
VIDEO Ilie Bolojan nu îi poate vedea cu ochi buni pe miniștrii PSD: Sunt împinși să anunțe lucruri fără acoperire
201

694
Senatul a tăiat din drepturile magistraților
694

713
VIDEO Ilie Bolojan vine cu vești proaste: Ne așteptăm la o creștere a inflației în România
713

1.032
VIDEO Ilie Bolojan anunță reducerea accizei la motorină: 'Dacă vrem să avem efect, trebuie să intervenim unde au fost creșteri mari' / Premierul vorbește și de un fond de solidaritate
1.032

783
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
783

42
Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”
42

925
Nicușor Dan: 'Proiectul european trebuie să se concentreze, înainte de toate, pe oameni'
925

3.281
'Este mai rău decât Putin' - Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
3.281

744
AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția
744

4.444
A picat moțiunea. Buzoianu a scăpat „la mustață”. PSD nu a votat / VIDEO UPDATE
4.444

1.835
La Guvern se pregătește o măsură de impact pentru a reduce prețul carburantului: Decizia luată în cadrul coaliției de guvernare
1.835

43
Premierul Republicii Moldova vine marți în vizită în România
43
















Comentează