Mihai Fifor, referitor la afirmaţiile premierului: Este o discuţie în interiorul PSD, care se va închide în CEx-ul de joi

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 10-10-2017

Actualizat: 10-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatorul PSD Mihai Fifor, ministrul Apărării, susţine că nu se pune problema cine pierde şi cine câştigă între preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose şi subliniază că la şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) de joi această discuţie din interiorul partidului va fi închisă.

"Nu cred că e o problemă cine câştigă sau cine pierde, pentru că nu aşa se pun lucrurile. Este o discuţie în interiorul partidului nostru, o discuţie care se va închide în CEx-ul de joi, despre asta este vorba. În Comitetul Executiv se vor discuta toate aceste probleme şi acolo se va lua o decizie", a afirmat Mihai Fifor, marţi seara, la Antena 3.

El a subliniat că liderul PSD Liviu Dragnea nu a spus niciun moment că doreşte un alt prim-ministru la guvernare: "Cred că este important pentru noi ca joi la CExN să se pună de acord colegii vizavi de ce au de stabilit şi să continuăm să guvernăm, pentru că acesta este cel mai important lucru. Aţi văzut, preşedintele Dragnea n-a spus niciun moment că îşi doreşte un guvern condus de alt premier. Eu cred că este cale de înţelegere foarte bună".

Referitor la faptul că Liviu Dragnea nu a comentat în niciun fel declaraţiile premierului Tudose potrivit cărora ia în calcul să-şi dea demisia, Fifor a apreciat că acesta este "modul firesc" de a aborda lucrurile şi a amintit că sunt chestiuni mult mai importante de discutat pe agenda guvernamentală şi pe agenda României în momentul de faţă. Pe de altă parte, întrebat ce s-ar întâmpla în ipoteza în care Comitetul Executiv al PSD ar decide ca Tudose să nu mai fie premier, ministrul Apărării a admis faptul că instabilitatea politică reprezintă o problemă în discuţiile cu partenerii străini. Totodată, în ceea ce-l priveşte, Fifor a spus că el, personal, nu a venit "cu portofoliul de acasă".

"Mihai Fifor nu a venit cu portofoliul de acasă şi să ştiţi că întotdeauna... Asta este o problemă, într-adevăr, instabilitatea reprezintă o problemă şi toţi partenerii noştri străini la asta se referă la prima întâlnire pe care o au... Sunt absolut convins că joi lucrurile vor intra în făgaşul normal şi în CExN se vor aşeza", a afirmat ministrul Fifor, conform Agerpres.

El s-a referit la programul de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile din 2016 şi a precizat că acesta merge înainte, chiar dacă sunt unele chestiuni punctuale, dar şi acestea se rezolvă la nivel de ministere. "De ce am luat votul pe care l-am luat în decembrie 2016 este evident, pentru că am avut singurul program de guvernare şi cel mai bun program de guvernare pe care l-a avut vreodată un partid politic în bătălia electorală şi românii au votat un program de guvernare (...) şi de atunci ţinem ritmul acesta. La Suceviţa, nu mai departe de acum două săptămâni, a fost CExN de analiză pe stadiul realizării programului de guvernare. Eu nu am auzit acolo să existe probleme deosebite în implementarea programului de guvernare. Sunt chestiuni punctuale care se rezolvă în ministerele respective, dar pe ansamblu, programul de guvernare a fost recuperat ca şi calendar. (...) Eu sunt ministru într-un Guvern Tudose şi, dincolo de lucrul acesta, Mihai Tudose îmi este prieten şi suntem o echipă, o echipă care împingem guvernarea aceasta în fiecare zi şi credeţi-ne că nu este întotdeauna foarte lesnicios, dar este o echipă care face performanţă, pentru că, repet, nu avem întârzieri esenţiale în programul de guvernare. Dacă aceste întârzieri erau, cu siguranţă în analiza de la Suceviţa ele s-ar fi discutat tranşant", a declarat Mihai Fifor.

Referindu-se la informaţiile vehiculate pe surse că premierul Tudose a declarat că îşi va da demisia dacă nu vor fi schimbaţi anumiţi miniştri din Guvern, Fifor a precizat că nu este uşor ca un ministru să rezolve în câteva luni probleme care trenează de foarte mult timp, cum este cazul la Ministerul Transporturilor. "Să ne gândim că vii să rezolvi în zece luni probleme care poate trenează de foarte, foarte multă vreme. Eu n-am să spun acum că Răzvan Cuc este poate, hai să zicem, cel mai grozav ministru pe care l-a avut vreodată România în orice domeniu, dar Răzvan Cuc este un ministru extrem de muncitor, un ministru care aleargă pe şantiere şi este prezent foarte mult în teren şi un ministru care a trebuit - să nu vă supăraţi pe mine - să dea piept cu o mafie, în adevăratul sens al cuvântului, a constructorilor de infrastructură mare din România. Eu aş mai avea un pic de răbdare faţă de activitatea ministrului Cuc, sunt foarte multe şantiere deschise şi dacă nu le deschidea, iar nu era bine. Părerea mea este că a încercat în puţine luni să rezolve chestiuni care trenează de foarte multă vreme", a afirmat ministrul Fifor.

Pe de altă parte, el a amintit că sunt şi domenii unde s-au înregistrat performanţe vizibile, unul dintre acestea fiind agricultura. "Haideţi să ne gândim de ce nu discutăm de pildă despre Ministerul Agriculturii, care are performanţe ce merită într-adevăr puse în evidenţă şi care merită subliniate. Să ne gândim că este ministerul care a atras tot ce se putea atrage în materie de fonduri europene în momentul de faţă şi care aduce o contribuţie în Produsul Intern Brut al României substanţială", a punctat Fifor.

Ministrul Apărării consideră că toţi membrii Comitetului Executiv al PSD trebuie să fie echilibraţi şi a menţionat faptul că Liviu Dragnea are toată susţinerea în partid în calitate de preşedinte al PSD. "Nu e datoria mea să spun cine rămâne şi cine pleacă din Guvernul României. În CExN o să am şi eu un punct de vedere, pentru că aşa este firesc şi orice coleg membru al CExN îşi poate spune punctul de vedere în această şedinţă. (...) Eu sunt ministru astăzi pentru că dl preşedinte Liviu Dragnea a decis în felul acesta şi pentru că este preşedintele partidului, este totuşi preşedintele votat de aproape 500.000 de membri de partid şi lucrul acesta nu trebuie uitat. Preşedintele Dragnea are toată susţinerea partidului în momentul de faţă şi de asemenea lucrul acesta nu trebuie uitat. (...) Eu sunt un om de caracter şi niciodată nu îmi trădez partidul, şi niciodată nu trădez echipa din care fac parte şi niciodată nu o să am parti-pris-uri vizavi de colegii din partid, indiferent cine ar fi colegii aceştia. Sunt un om echilibrat şi cred că aşa trebuie să fie toţi membrii Comitetului Executiv Naţional, pentru că la urma urmei reprezentăm marea masă a PSD, cel mai mare partid din această ţară, şi îi reprezentăm pe românii care ne-au votat în număr covârşitor", a afirmat Fifor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri