Mihai Răzvan Moraru, candidatul independent susţinut de USR şi PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, a declarat duminică seară, după clasarea pe locul al treilea, că rezultatul alegerilor este marcat de „o prezenţă istorică, din păcate negativă”, care arată lipsa de interes a buzoienilor faţă de competiţia electorală, scrie news.ro.
„Buzoienii n-au fost interesaţi de competiţia electorală, nu au fost interesaţi de schimbare. Nici în urban, nici în rural oamenii nu s-au mobilizat pentru vot”, a afirmat Moraru.
El a subliniat că formaţiunile politice trebuie „să facă mai mult” pentru a-i readuce pe alegători la urne şi pentru a explica importanţa scrutinului şi a funcţiilor publice.
Moraru a adăugat că lipsa de mobilizare s-a datorat şi faptului că mulţi alegători „nu au dat importanţă” unor alegeri considerate de scurtă durată.
” Clasa politică trebuie să facă mai mult pentru a-i aduce pe oameni la vot, să le explicăm oamenilor cât de importante sunt alegerile, cât de importantă e această funcţie, ce presupune, poate mulţi nu i-au dat importanţă pentru că e un mandat scurt, poate nu au crezut că aceste alegeri sunt importante în viaţa lor. Proiectul de schimbare trebuie să continue până în 2028. Partidele de opoziţie şi oamenii care vor schimbare trebuie să-i convingă pe buzoieni că merită să iasă la vot în 2028”, a adăugat el.
Moraru a subliniat că judeţul Buzău se află „printre ultimele din ţară” care nu au trecut printr-o schimbare de garnitură politică, afirmând că alternanţa este benefică atât la nivel local, cât şi în alegerile parlamentare, deoarece aduce „proiecte noi, idei noi, oameni noi”.
„Cred că în 2028 schimbarea e posibilă”, a conchis Moraru.






























Comentează