Mihai Stoica spune că este nemulțumit de atitudinea unor jucători. Nu a vrut să dea nume, dar crede că aceștia s-au schimbat după ce au primit mai mulți bani. FCSB este pe locul 11, cu 31 de puncte, și ar putea rata play-off-ul.
Sezonul trecut, când FCSB a câștigat titlul și a ajuns în optimile Europa League jucătorii erau mai modești spune oficialul campioanei.
„Unii, și ei cam știu cine sunt, mă feresc să spun exact cine, și-au cam schimbat comportamentul. Poate și din cauza banilor, poate pentru că te vânează toată lumea, autografe, și ajungi să te gândești că ești altul față de anul trecut. Un om de mare valoare este cel care nu se schimbă atunci când statutul lui se schimbă în societate, când urcă trepte. Dacă tu ești altul, care înainte dădeai «bună ziua» și la clanțe, nu este în regulă asta”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Ce spune despre reacție nervoasă a antrenorului
Charalambous a fost avut o reacție neașteptată la conferința premergătoare meciului cu Fenerbahce. „Singura diferență este că acum nu câștigăm și când nu câștigi, papagalii încep să sară din nou”, a spus cipriotul.
Mihai Stoica a găsit explicația.
„Elias a fost încercat de presă, dar acum este încercat de echipă. Toată lumea are nervii la pământ. Doar eu nu sunt cu nervii la pământ. Nu m-am confruntat cu situații de genul acesta, dar eu funcționez bine. Am trecut prin multe în viața mea, nu doar în fotbal.
E logic, nu se face, e normal. Dar chiar eu să-l critic pentru asta, când și eu am fost lipsit de eleganță de mai multe ori decât am fost elegant… iartă-mă, dar așa a fost. Acum sunt mai în vârstă și sunt silver fox. Chiar nu ne așteptam la ce s-a întâmplat cu CFR, a fost foarte afectant, având în vedere cum a curs meciul. A fost greu de digerat
Munca lui Elias nu este recunoscută din cauza declarațiilor pe care le face Gigi. Cu Reghecampf se întâmpla la fel, doar că Gigi nu ieșea atunci cum iese acum.
Nu fac comparații între antrenori, e o altă situație, dar din punctul de vedere al implicării lui Gigi este identică și cu Gâlcă, și cu Reghe, și cu cei care au urmat, inclusiv cu Elias și Pintilii.”, a spus MM.





























Comentează