Mihai Stoica, moment de sinceritate. Ce îl enervează la Gigi Becali

Autor: Anca Flondor

Publicat: 07-10-2025 23:43

Actualizat: 07-10-2025 23:44

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

Mihai Stoica făcut câteva declarații despre Gigi Becali. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB spune că nu îi convine deloc atunci când șeful campioanei dezvăluie primul 11 înaintea următorului meci al echipei.

Așa cum se știe, omul de afaceri se implică în alcătuirea echipei, dar și în efectuarea schimbărilor în timpul meciului.

”Noi am avut o perioadă foarte bună când am jucat la trei zile cu aceeași distribuție. Pentru că se formează relații între jucători. Acum, Gigi a decis să nu mai facem asta. Sper din toată inima să revină. Nici anul trecut n-am făcut-o de la început, dar în momentul în care am început să facem doar o schimbare sau două… sper să se întâmple și în acest an același lucru.

Noi știm unde lucrăm. Eu știu cel mai bine, că sunt vechi, dar toți cei care vin știu unde lucrează. Lucrează cu un patron care cumpără jucători, care nu vinde un jucător la prima ofertă. Pe Stanciu putea să-l vândă cu 3 milioane, l-a vândut cu 10. Pe Man putea să-l vândă cu 4, l-a vândut cu 11.

Dar, care vine cu chestia asta. Să spui primul 11… n-am înțeles niciodată, n-am înțeles motivul pentru care trebuie să spui primul 11, să persiflezi adversarul, să îl mobilizezi. Dar, anul trecut și în situația asta ne-a mers bine.

E Gigi și Gigi e unic, n-ai ce să… Îl întrebam ‘De ce?’. Spunea ‘Așa vreau eu’. Ok, așa vrei tu”, a spus MM Stoica, pentru Fanatik.

FCSB este pe locul 11 în SuperLiga, cu 13 puncte din 12 meciuri jucate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri