Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, participă luni şi marţi, în Italia, la reuniunea miniştrilor de resort din Europa de Sud-Est, se arată într-un comunicat de presă al MApN transmis, luni, AGERPRES.
"Evenimentul marchează împlinirea a 20 de ani de existenţă a SEDM (South-East Europe Defence Ministerial - n.r.), iniţiativă regională ce contribuie la menţinerea păcii şi încrederii şi la întărirea relaţiilor de bună vecinătate şi de strânsă cooperare între statele din Europa de Sud-Est, prin oferirea unei platforme de dialog politico-militar şi implicarea în proiecte cu aplicabilitate practică în domeniul securităţii şi stabilităţii regionale", se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naţionale.
La reuniune participă miniştrii Apărării din statele membre SEDM şi din Republica Moldova, care are statut de observator, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii de securitate regională.
Activitatea reprezintă, potrivit sursei citate, o bună oportunitate pentru reconfirmarea angajamentului României faţă de proiectele derulate în cadrul iniţiativei, precum şi pentru susţinerea unor propuneri de consolidare a SEDM ca principal format de cooperare în Europa de Sud-Est, în contextul evoluţiei mediului de securitate din regiune.
Ministrul Apărării Naţionale va avea o întâlnire bilaterală cu omologul italian, Roberta Pinotti, pentru a discuta subiecte de interes comun de pe agenda NATO şi UE.
Mihnea Motoc, la reuniunea miniștrilor de resort din Europa de Sud-Est
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.640
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
1.640

839
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
839

3.676
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
3.676

165
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
165

2.980
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.980

7.579
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
7.579

6.111
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
6.111

6.766
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
6.766

3.301
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.301

3.488
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.488

116
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
116

4.524
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.524

4.031
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
4.031
















Comentează