Mii de oameni au manifestat sâmbătă la Tbilisi, denunţând frauda la alegerile legislative desfăşurate în urmă cu două săptămâni în Georgia şi susţinând apelurile opoziţiei care cere un nou scrutin, relatează AFP şi Reuters preluat de agerpres.
Partidul la guvernare, Visul Georgian, condus de fostul prim-ministru Bidzina Ivanişvili, cel mai bogat om din ţară, a câştigat alegerile din 31 octombrie cu puţin peste 48% din voturi. Principalul partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (MNU) a fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, a obţinut peste 27% din voturi.
Cu toate acestea, partidele de opoziţie denunţă un scrutin trucat şi refuză să intre în parlament. Ele se înţeleseseră să formeze un guvern de coaliţie în caz de victorie.
Manifestanţii şi-au afirmat hotărârea de a continua să iasă în stradă până la organizarea de noi alegeri legislative, cerere respinsă de partidul de guvernământ, care a negat acuzaţiile de fraudă electorală.
"Vom continua să protestăm până când ne vor fi îndeplinite cererile", a declarat mulţimii Nika Melia, un lider al MNU, afirmând că scrutinul din octombrie a fost "furat".
Duminica trecută, aproximativ 45.000 de oameni s-au adunat în faţa Parlamentului. Noaptea târziu, poliţia anti-revoltă a intervenit cu tunuri de apă, rănind mai multe persoane.
Comisia electorală nu a confirmat încă rezultatele provizorii şi din cauza sistemului electoral complex din Georgia, rezultatul final ar putea să nu fie cunoscut până la sfârşitul lunii noiembrie.
Popularitatea partidului Visul Georgian este în scădere, pe fondul acuzaţiilor de corupţie şi privind lipsa de progres a economiei. Criticii spun că liderul partidului, Ivanişvili, care nu deţine un post în guvern, conduce din culise ţara din Caucazul de Sud, de 3,7 milioane de locuitori, o acuzaţie negată de Visul Georgian, care a guvernat timp de două mandate consecutive, din 2012.
Protestul, desfăşurat pe bulevardul Rustaveli din centrul capitalei, a avut loc cu câteva zile înainte de o vizită a secretarului de stat american, Mike Pompeo, stabilită în perioada 17-18 noiembrie, scrie Reuters.
"Vom transmite secretarului de stat al SUA acest mesaj, că alegerile au fost fraudate", a declarat un lider al opoziţiei, Gigi Ugulava.
Mii de manifestanţi la Tbilisi pentru a denunţa fraudarea alegerilor şi a cere un nou scrutin
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

47
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
47

81
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
81

2.346
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.346

64
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
64

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

71
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
71

715
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
715

89
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
89

2.580
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.580

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.137
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.137

67
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
67

1.637
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.637
















Comentează