Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mii de persoane au luat parte la funeraliile unui critic al Autorităţii Palestiniene, în Cisiordania ocupată

aljazeera.com
Cisiordania Nizar Banat

Mii de persoane au luat parte vineri în Cisiordania ocupată la funeraliile unui militant pentru drepturile omului şi critic marcant al Autorităţii Palestiniene, al cărui deces la scurt timp după ce a fost arestat a provocat indignare, relatează dpa şi AFP.

Din câte se pare, starea lui Nizar Banat (44 de ani) s-a deteriorat joi, în timpul operaţiunii forţelor de securitate palestiniene la locuinţa sa din Dura, de unde a fost dus în detenţie şi apoi transferat la un spital din Hebron, unde i-a fost pronunţat decesul, potrivit Agerpres.ro.

Participanţii la procesiunea funerară de vineri au mărşăluit pe străzile din Hebron, mulţi dintre ei exprimându-şi furia faţă de Autoritatea Palestiniană.

Circumstanţele exacte ale morţii lui Nizar Banat rămân încă neclare. Potrivit Comisiei independente palestiniene pentru drepturile omului, autopsia a arătat că bărbatul primise lovituri puternice, inclusiv la cap şi gât, iar pe faţa sa existau urme de spray cu piper.

Conform presei, rudele sale au acuzat poliţia că l-au abuzat grav în timpul arestării.

Atât reprezentanţa Uniunii Europene în teritoriile palestiniene, cât şi Statele Unite au făcut apel la o anchetă aprofundată în acest caz.

Premierul palestinian Mohammed Shtayyeh a anunţat, de altfel, deschiderea unei anchete.

Încă de joi, sute de palestinieni au ieşit în stradă la Ramallah pentru a-şi arăta furia faţă de cele petrecute, mulţi dintre ei cerându-i preşedintelui Mahmud Abbas să demisioneze.

Nizat Banat intenţiona să candideze la alegerile legislative ce urmau să aibă loc în luna mai - primele după 15 ani -, dar Abbas a decis în aprilie amânarea lor, invocând o dispută cu Israelul cu privire la dreptul de vot în Ierusalim.

Abbas nu a anunţat o nouă dată pentru desfăşurarea alegerilor.

Nizat Banat acuzase în mod repetat Autoritatea Palestiniană de încălcări grave ale drepturilor omului şi de corupţie. El fusese arestat de mai multe ori în trecut.

După amânarea alegerilor din mai, au existat relatări despre acţiuni mai dure ale Autorităţii împotriva criticilor săi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.