Mii de persoane au manifestat duminică la Istanbul împotriva deciziei SUA de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, relatează agenţia Xinhua citata de agerpres.
Demonstranţii, care au răspuns la apelul mai multor grupări activiste şi al Partidului Fericirii (conservator), s-au strâns în Piaţa Yenikapi din Istanbul, fluturând steaguri palestiniene şi turceşti.
''Putem răspunde la acest asediu global doar printr-o rezistenţă globală şi prin Intifada'', a declarat mulţimii liderul partidului, Temel Karamollaoglu. El a făcut apel la ţările islamice să recunoască Ierusalimul drept capitala Palestinei, ''într-un timp foarte scurt'', şi să rupă relaţiile diplomatice, politice, militare şi economice cu Israelul.
Un grup de protestatari au dat foc la o păpuşă cu chipul preşedintelui american, Donald Trump, în timp ce strigau sloganuri antiisraeliene şi antiamericane.
Potrivit AFP, zeci de mii de persoane au manifestat duminică la Rabat împotriva deciziei unilaterale a preşedintelui Trump. Răspunzând apelului unor asociaţii marocane, manifestanţii, purtând drapele palestiniene sau eşarfe în culorile Palestinei, au defilat din piaţa Bab el-Had către parlament.
''Ierusalim, capitala Palestinei !'' scria pe banderole, în timp ce manifestanţii, printre care se aflau simpatizanţi islamişti şi sindicalişti, scandau sloganuri anti-Trump.
La marş au participat membri ai guvernului marocan şi alţi reprezentanţi ai vieţii politice din regat.
În cursul săptămânii, regele Mohammed al VI-lea, preşedinte al Comitetului Al-Qods (Ierusalim), şi-a exprimat ''profunda preocupare'' în legătură cu decizia lui Trump şi a avertizat cu privire la ''orice atingere adusă statutului juridic şi istoric recunoscut'' al Ierusalimului.
Mii de persoane au manifestat la Istanbul, zeci de mii - la Rabat, împotriva deciziei SUA privind Ierusalimul
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

294
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
294

21
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
21

800
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
800

29
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
29

83
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
83

63
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
63

48
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
48

5.219
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
5.219

3.536
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.536

10.450
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
10.450

121
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
121

7.759
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.759

73
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
73
















Comentează