Mijlocaşul austriac Robert Zulj a activat o clauză contractuală care îi permite să părăsească clubul VfL Bochum, chiar înainte de revenirea în Bundesliga, transmite DPA, citat de agerpres.
Zulj, 29 ani, a fost un jucător cheie în câştigarea titlului de către Bochum în liga secundă germană, sezonul trecut, cu 15 goluri şi 15 pase decisive.
Austriacul avea contract cu Bochum până în 2023, dar clubul german nu a oferit detalii privind eliberarea lui. Ziarul Bild şi revista Kicker au relatat despre o posibilă plecare a lui Zulj la un club din Emiratele Arabe Unite.
''Regretăm decizia bineînţeles, dar respectăm situaţia contractuală. Suntem fericiţi că am reuşit să completăm obiectivul comun al promovării alături de Robert'', a declarat directorul sportiv al lui Bochum, Sebastian Schindzielorz.
Mijlocaşul austriac Robert Zulj a activat clauza contractuală care îi permite să părăsească clubul nou promovat VfL Bochum
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

26
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României
26

129
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
129

74
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
74

72
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
72

35
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
35

33
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
33

2.230
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.230

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.409
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.409

75
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
75

95
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
95

33
Bianca Andreescu, out de la Charleston
33

34
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
34
















Comentează