Mijlocaşul italian Jorginho: Toată lumea a fost surprinsă de plecarea lui Thomas Tuchel

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 13-09-2022

Actualizat: 13-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: These Football Times

Mijlocaşul italian Jorginho: Toată lumea a fost surprinsă de plecarea lui Tuchel

Mijlocaşul italian Jorginho a recunoscut marţi, într-o conferinţă de presă, că demiterea lui Thomas Tuchel de către Chelsea, a fost ”o surpriză pentru toată lumea”, anunță news.ro.

În urmă cu o săptămână, după înfrângerea suferită de Chelsea la Zagreb, în meciul cu Dinamo, din Liga Campionilor, antrenorul grupării londoneze, Thomas Tuchel, era demis.

Reproşurile aduse tehnicianului german erau startul slab de campionat şi eşecul neaşteptat din Croaţia. Tuchel a fost înlocuit cu Graham Potter, managerul lui Brighton, iar Jorginho a explicat presei cum a fost ultima săptămână la club: ”S-au întâmplat multe lucruri în puţine zile, iar demiterea antrenorului a fost o surpriză, ne-a luat pe toţi prin surprindere, dar acum avem un nou antrenor, suntem nerăbdători să lucrăm cu el şi vom încerca să ne adaptăm cerinţelor lui”, a declarat italianul.

Chelsea joacă, miercuri, cu FC Salzburg, în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri