Vedeta americană a schiului alpin Mikaela Shiffrin a luat decizia de a se despărţi de antrenorul său istoric, Mike Day, chiar în mijlocul Campionatelor Mondiale de la Courchevel/Meribel (Franţa), a anunţat miercuri echipa Statelor Unite, citată de AFP, potrivit Agerpres.
"Mikaela va continua cu o nouă echipă, cu sprijinul antrenorilor echipei americane pentru restul sezonului şi în viitor", a scris Team USA într-un comunicat.
"Echipa ţine să-i mulţumească lui Mike Day pentru munca sa şi pentru succesele sale din ultimii şapte ani", a adăugat echipa americană.
După medalia de argint la slalom super-uriaş, obţinută săptămâna trecută, Mikaela Shiffrin se prezintă drept marea favorită a slalomului uriaş feminin programat joi, precum şi a slalomului special de sâmbătă, din cadrul Campionatelor Mondiale care au loc în Franţa.
În vârstă de 27 de ani, Shiffrin a adunat succese alături de Mike Day începând din 2016, trecând de la 20 la 85 de victorii în Cupa Mondială. Ea a cucerit, totodată, două medalii la Jocurile Olimpice (din cele trei pe care le are în palmares) şi zece medalii mondiale (din totalul de 12).
În 2022, cu câteva săptămâni înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing, Mikaela Shiffrin l-a concediat deja pe unul dintre antrenorii săi, Jeff Lackie, responsabil cu pregătirea fizică şi viteza. Acesta a fost înlocuit în primăvară de austriacul Mark Mitter ca antrenor secund, aflat în continuare în funcţie.
Cea mai bună schioare din lume în acest moment, americanca are o celulă de antrenament personalizată, în acord dar în afara Team USA, supravegheată de mama sa, Eileen Shiffrin, care i-a fost alături încă de la debut.
Cvadruplă câştigătoare a marelui Glob de Cristal, Shiffrin traversează un sezon excelent în Cupa Mondială, cu 11 victorii (85 în total), ceea ce i-a permis să o depăşească pe compatrioata sa Lindsay Vonn, fosta deţinătoare a recordului feminin de victorii în circuitul de schi alpin (82).
Mikaela Shiffrin mai are nevoie de un singur succes pentru a-l egala pe legendarul schior suedez Ingemar Stenmark, deţinătorul recordului absolut de victorii în Cupa Mondială (86).
Mikaela Shiffrin se departe de antrenorul său chiar în mijlocul Campionatelor Mondiale
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

5
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
5

10
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
10

16
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
16

42
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
42

15
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
15

97
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
97

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

132
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
132

34
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
34

95
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
95

99
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
99

283
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
283

100
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
100

















Comentează