Mike Pompeo a avertizat asupra pericolelor prezentate de eforturile Chinei pentru a submina securitatea cibernetică a NATO

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 15-11-2019

Actualizat: 15-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: pbs

Secretarul de stat american Mike Pompeo a avertizat vineri împotriva pericolelor prezentate de eforturile Chinei pentru a submina securitatea cibernetică a NATO şi a spus că Alianţa trebuie să continue să evolueze pentru a se apăra împotriva acestora, potrivit dpa, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Alianţa - care trece printr-o perioadă de analiză internă după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că NATO este în "moarte cerebrală" - trebuie să se pregătească de astfel de ameninţări pentru că "ameninţarea cibernetică nu este limitată geografic".

China reprezintă o provocare pentru politica externă americană, a spus el, deoarece, chiar dacă se aseamănă cu alte regimuri autoritare, SUA nu au avut de a face niciodată cu o ţară atât de populată precum China şi a cărei economie este atât de interconectată cu economia Statelor Unite.

Citește și: Dan Barna ‘a luat foc’- Ne-au otrăvit trecutul, ne compromit prezentul și ne anulează viitorul

"Este absolut adevărat că poporul chinez munceşte ca să-şi facă viaţa mai bună, iar ceea cu ce noi ne confruntăm este o provocare din partea Partidului comunist chinez", a afirmat Pompeo într-un discurs rostit la Houston.

De asemenea, secretarul de stat american a apreciat că NATO "va continua să prospere" în pofida declaraţiilor lui Emmanuel Macron, întrucât membrii săi de bază înţeleg marile probleme care depăşesc cadrul temporal.

Pompeo s-a eschivat să răspundă la întrebarea dacă SUA ar răspunde prin forţă militară dacă China ar utiliza forţa militară pentru a dispersa protestele pro-democraţie din Hong Kong.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri