Statele Unite nu exclud o reluare a negocierilor cu talibanii, anulate sâmbătă de preşedintele american Donald Trump, cu condiţia ca insurgenţii "să-şi schimbe atitudinea" şi să-şi respecte angajamentele, a declarat duminică şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, informează AFP potrivit Agerpres.
El a dat totodată asigurări că preşedintele Statelor Unite "nu a decis deocamdată" dacă va continua cu decizia de a retrage câteva mii de militari americani din Afganistan, aşa cum prevede proiectul de acord pe care îl negociase cu talibanii.
Potrivit Reuters, Pompeo a mai spus că SUA vor continua să menţină presiunea asupra militanţilor talibani pentru a-i obliga să-şi respecte promisiunile făcute în cadrul negocierilor de pace.
"Dacă talibanii nu se comportă aşa cum trebuie, dacă nu-şi respectă promisiunile pe care ni le-au făcut de săptămâni bune şi, în unele cazuri, de luni de zile, preşedintele nu va reduce presiunea, nu ne vom reduce sprijinul pentru forţele de securitate afgane care au luptat din greu în Afganistan", a declarat Pompeo într-un interviu pentru programul "State of the Union" de la postul de televiziune CNN.
Mike Pompeo nu exclude o reluare a negocierilor dacă talibanii
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

1.373
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
1.373

1.913
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
1.913

2.131
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.131

3.438
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.438

38
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
38

3.398
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.398

2.871
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
2.871

3.279
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.279

72
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
72

3.690
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.690

215
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
215

10.304
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.304

5.721
Negocieri de ultim moment între SUA și Iran: planul secret care ar putea opri conflictul și redeschide Strâmtoarea Ormuz. Cele două țări au primit un plan pentru încetarea ostilităților (Reuters)
5.721
















Comentează