Miliardarul Donald Trump merge în Marea Britanie: Motivul deplasării

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 01-06-2016

Actualizat: 01-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.rawstory.com

Miliardarul american Donald Trump, care şi-a asigurat practic nominalizarea republicană în cursa pentru Casa Albă, a anunţat miercuri că se va afla într-o vizită în Marea Britanie pe data de 24 iunie, pentru redeschiderea oficială a unui hotel şi a unui complex de terenuri de golf pe care le-a achiziţionat în Scoţia, transmit Reuters, DPA şi AFP.

 

Vizita sa va avea loc la numai o zi după referendumul din 23 iunie în care britanicii sunt chemaţi să se pronunţe asupra rămânerii sau nu a ţării lor în Uniunea Europeană.

 

'Teribil de entuziasmant că unul din cele mai grozave complexuri din lume, Turnberry, se va deschide azi [miercuri] după o investiţie masivă de 200 milioane de lire. E proprietatea mea şi sunt foarte mândru de el', a declarat Trump, potrivit agenţiei Press Association, preluată de DPA.

 

Miliardarul american a declarat luna trecută că este improbabil să aibă o relaţie bună cu premierul britanic David Cameron, după ce acesta i-a calificat drept periculoasă şi stupidă propunerea ca musulmanilor să le fie interzisă intrarea pe teritoriul Statelor Unite.

 

Pe de altă parte, Cameron a afirmat că ar fi bucuros să se întâlnească cu Trump dacă acesta va veni în Marea Britanie, însă, în declaraţia făcută miercuri, magnatul a precizat doar că vizita sa este prilejuită de inaugurarea complexului său de golf de la Turnberry, pe care l-a achiziţionat în 2014, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri