ostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg a afirmat luni că "studiază toate opţiunile" în legătură cu o eventuală candidatură la Casa Albă, subliniind că nivelul dezbaterilor din campania electorală este o "insultă la adresa alegătorilor", scrie AFP.
"Găsesc că nivelul discursurilor şi discuţiilor este disperant de banal. Este o ruşine şi o insultă la adresa alegătorilor", a declarat Michael Bloomberg pentru Financial Times. Americanii "merită ceva mai bun", a adăugat el.
Fostul primar, în vârstă de 73 de ani, va candida ca independent, dacă se va lansa în cursă.
"Ascult ce spun candidaţii şi ce par să facă alegătorii primarelor", a mai spus el, precizând că, dacă se va hotărî să se lanseze, va trebui să se înscrie pe listele electorale la începutul lui martie.
Anturajul său a dat de înţeles luna trecută că pare posibilă o decizie în acest sens, explicând că el este exasperat de dominaţia lui Donald Trump la republicani şi tulburat în tabăra democraţilor de ezitările lui Hillary Clinton şi ascensiunea la stânga ei a senatorului Bernie Sanders.
Miliardarul, fondatorul agenţiei de informaţii financiare care îi poartă numele, a avut şi în trecut intenţia de a se lansa, însă într-o ţară unde niciodată nu a fost ales preşedinte un candidat independent, a renunţat la idee.
Intrarea sa în cursă ar fi o nouă turnură în lupta pentru Casa Albă plină de neprevăzut în acest an. Ea este marcată de apariţia neaşteptată a candidaţilor din afara sistemului, ca magnatul din domeniul imobiliar Donald Trump, un republican agresiv care nu a ocupat niciodată o funcţie electivă, ori senatorul de Vermont Bernie Sanders, care în tabăra democrată se pronunţă pentru o revoluţie politică împotriva finanţelor de pe Wall Street.
Michael Bloomberg, mai mult pragmatic decât ideolog, deţine a 10-a avere ca mărime din lume, estimată la 40,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes. El s-a declarat dispus să cheltuiască un miliard pentru eventuala sa campanie.AGERPRES
Miliardatul Michael Bloomberg la un pas de candidatura la președinția SUA
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

2
Posibil armistițiu la Marea Neagră între Rusia și Ucraina, girat de SUA: ce ar putea putea câștiga Moscova
2

602
Zeci de magazine Delhaize, Carrefour și Spar, lovite de hackeri: Alimente de 100.000 de euro, aruncate după ce temperatura frigiderelor a fost crescută de la distanță
602

30
Prima deportare din Spania în Maroc a unor migranţi intraţi în Ceuta în iulie
30

51
Formarea Guvernului în Israel: Blocul anti-Netanyahu se întruneşte marţi / Preşedintele anunţă consultări cu partidele mai mici
51

46
Șeful Pentagonului ar prezenta războiul cu Iranul în termeni pozitivi pentru a-i face pe plac lui Trump
46

69
Răsturnare de situație în SUA: un judecător a anulat procedura judiciară împotriva unor foşti oficiali FBI în cazul Hunter Biden
69

1.138
Acord important între serviciile din România și SUA: SRI și agenția americană TSA își unesc forțele
1.138

57
Semnal dat de Moscova: Rusia s-a retras oficial din Convenţia europeană pentru prevenirea torturii
57

40
O pensionară cu cetăţenie ruso-moldoveană, condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru spionaj
40

735
Orientul Mijlociu este în alertă: Războiul cu Iranul ar putea reizbucni după alegerile de la jumătatea mandatului
735

2.289
Asaltul final - Rebelii Houthi au ajuns la 80 de kilometri de Aden
2.289

2.519
Alegeri în SUA: sondajele îl „demolează” pe Trump / Popularitate la cel mai scăzut nivel din 1946
2.519

3.783
Trump urmează să facă un anunț important: discursul care ar putea rescrie soarta alegerilor din SUA
3.783
















