Creşterea nivelului apelor ar putea duce la strămutarea a de trei ori mai multe persoane până la sfârşitul secolului în Statele Unite decât se prevăzuse iniţial, conform unei analize a ultimelor tendinţe demografice, menţionate marţi de directmatin.fr.
Un specialist în demografie de la Universitatea Georgia arată că majoritatea studiilor pe această temă realizate până în prezent au asociat cifre referitoare la actuala populaţie americană cu previziuni în privinţa creşterii nivelului apelor. Metoda are însă o problemă: comunităţile de pe coastă înregistrează una dintre cele mai rapide creşteri ale demografiei din lume. Dacă nu se ţine seama de acest lucru, concluziile pot fi alterate serios.
Prin urmare, cercetătorul a asociat cifrele referitoare la progresul demografic cu cele legate de creşterea nivelului apelor. Analiza desfăşurată a dus la concluzia că o creştere cu 1,8 metri a nivelului mării - ceea ce corespunde celui mai pesimist scenariu realizat de Agenţiei Americane pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA) - ar duce la strămutarea a 13,1 milioane de persoane. O creştere de 0,9 metri - în cel mai optimist scenariu - ar provoca strămutarea a 4,3 milioane de americani, cifră mai mare decât cele mai răspândite predicţii.
Efectele creşterii nivelului apelor va fi diferit în funcţie de regiuni, 70% dintre potenţialii strămutaţi fiind din statele sud-estice. Printre ele se află Carolina de Nord, unde este ilegal însă ca autorităţile publice să se bazeze pe proiecţia unei creşteri accelerate a nivelului mării. Peste jumătate din populaţia vizată se află în Florida, strămutări semnificative fiind prevăzute şi în Carolina de Sud, Virginia şi New Jersey, spune Agerpres.
Comentează