Armata israeliană spune că a "finalizat distrugerea" structurii de comandă a Hamas în nordul Fâșiei Gaza. Purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, a declarat reporterilor că militanții palestinieni operează acum în zonă doar sporadic și în lipsa unor comandanți, informează Rador Radio România.
El a adăugat că Israelul a ucis aproximativ 8.000 de militanți în nordul Gazei. BBC nu a putut verifica din surse independente cifrele. Forțele de Apărare Israeliene (IDF) se concentrează acum pe distrugerea Hamas în sudul și centrul Gazei, a completat oficialul.
Israelul a ucis peste 22.000 de persoane de la începutul războiului, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas. Sâmbătă, Ministerul a informat că s-au înregistrat peste 120 de decese în ultimele 24 de ore.
Comentează