Unităţi navale, aeronave şi detaşamente de militari din SUA, Ucraina şi Italia şi-au anunţat participarea la ceremoniile şi defilarea organizate la Constanţa, pe esplanada Comandamentului Flotei şi în rada portuară, cu prilejul celebrării Zilei Marinei Române, informează SMFN, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, tradiţia participării unor parteneri străini la sărbătoarea marinarilor militari şi civili este continuată şi în acest an, astfel că la Exerciţiul naval demonstrativ "Forţele Navale Române 19", organizat joi, 15 august, la Constanţa, vor participa detaşamente de militari, nave şi aeronave din Italia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.
'Publicul spectator de pe esplanada Comandamentului Flotei va putea să admire în dispozitivul naval de pe mare, în plus faţă de navele militare româneşti, o navă-şcoală ucraineană din clasa Petrushka, precum şi distrugătorul american USS Porter. Secvenţele aeriene vor fi asigurate de aeronave ale forţelor navale şi aeriene române, precum şi de aeronave italiene Eurofighter Typhoon şi un avion american de cercetare P8 Poseidon", se arată în comunicatul Statului Major al Forţelor Navale (SMFN).
Garda de onoare, prezentă la Ziua Marinei Române 2019, este alcătuită din patru detaşamente de militari din Forţele Navale Române şi câte un detaşament de militari din Italia, Ucraina şi SUA, cu detaşamentul Asociaţiei "Tradiţia Militară" încheind formaţia.
Navele-şcoală ucrainene şi distrugătorul american au acostat luni, 12 august, în Portul Constanţa, pentru o escală de trei zile, timp în care sunt planificate vizite, pentru echipajele acestora, la obiectivele turistice de pe litoral.
În ţara noastră, Maica Domnului a fost adoptată ca ocrotitoare a Marinei Române încă de la începutul secolului al XIX-lea, o data cu alegerea sa ca patron al navigatorilor români.
Astfel, prin adresa cu nr. 6082 din 6 august 1902, Primarul Constanţei, Cristea Georgescu, din dorinţa de a atrage cât mai mulţi turişti pe litoral, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ, din toată ţara, atenţionând asupra semnificaţiei acestei sărbători: 'Cu ocazia serbării zilei de 15 august a. c. - Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut precum regate, alergări, serate veneţiene, mare bal pe apă, bărci alegorice, descoperirea Americii, naufragiul Meduzei, corabia Argonauţilor şi altele'.
Ziua Marinei s-a serbat an de an în porturile maritime şi fluviale şi pe ape interioare, cu concursul autorităţilor locale, al Marinei Militare şi Comerciale, sub patronajul Casei Regale a României, Societăţii Marinarilor Regina Elisabeta, a Marinarilor Civili din Constanta şi Ligii Navale Române.
Prima oficializare a Zilei Marinei a fost realizată în urmă cu opt decenii, prin Decretul nr. 1343 din 17 aprilie 1931, publicat în ,Monitorul Oficial nr. 108 din 12 mai 1931, p. 4411, prin care Carol al II-lea decreta faptul ca Marina îşi va serba ziua-patron la Sfânta Maria - Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Ulterior, prin Decretul nr. 309/1953 a fost instituită Ziua Marinei Militare a R. P. R. ca sărbătoare militară şi populară: 'În scopul manifestării dragostei şi ataşamentului militarilor Forţelor Armate ale Republicii Populare Române şi maselor largi populare faţă de Marina Militară a R. P. R, ... care se sărbătoreşte în fiecare an în prima duminică a lunii august'. Astfel, s-a serbat pentru prima dată în Republica Populară Română, la 1 august 1954, Ziua Forţelor Maritime Militare, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953 (în prima duminică a lunii august).
Ziua Marinei a fost legiferată ulterior şi prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 203 din 14 iunie 1960.
Din anul 1970, la Constanţa s-au organizat, timp de două săptămâni, Serbările Mării, ciclu de serbări estivale diurne şi nocturne ce culminau cu Ziua Marinei.
Dupa Revoluţia din Decembrie 1989, Marina Română a reluat tradiţia sărbătoririi zilei sale la 15 august.
Prin Legea nr. 202 din 21 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 728 din 28 octombrie 2008, Adormirea Maicii Domnului a fost desemnată sărbătoare naţională.
Astfel, Ziua Marinei Române - moment solemn de înălţare spirituală şi de comemorare a jertfei eroilor apelor - este şi motiv de etalare a frumoaselor tradiţii marinăreşti şi prilej de reafirmare a potenţialului combativ şi a capabilităţilor operaţionale ale Forţelor Navale Române, în cadrul unui regal pe apă, sub apă, la ţărm şi în aer, ce incumbă toate sărbătorile acvatice naţionale şi internaţionale.
Militari din SUA, Ucraina şi Italia participă la celebrarea Zilei Marinei Române
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

2.558
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
2.558

1.558
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
1.558

1.141
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.141

1.426
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.426

3.250
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.250

2.405
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.405

4.245
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.245

95
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
95

2.281
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.281

2.943
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
2.943

74
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
74

179
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
179

68
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
68
















Comentează