Preşedintele muntenegrean Milo Djukanovic a acuzat ţara vecină Serbia de ''agresiune media şi politică'' înaintea alegerilor parlamentare desfăşurate în Muntenegru în 30 august şi în care partidul său pro-occidental (DPS) a înregistrat o victorie la mică diferenţă în faţa opoziţiei, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), care a guvernat mica republică riverană Mării Adriatice pentru aproape trei decenii şi a reuşit integrarea ei în NATO, a obţinut aproximativ 35% din voturi, departe de o majoritate, ceea ce deschide perspectiva unui guvern de coaliţie condus de alianţa formaţiunilor pro-sârbe.
Într-un interviu televizat marţi noaptea, Djukanovic a spus că rezultatul sub aşteptări al partidului său ar putea fi o urmare a ''nemulţumirii oamenilor faţă de unele politici'' şi faţă de nivelul de viaţă scăzut.
Totuşi, el a ţinut să critice rolul Serbiei şi al preşedintelui acesteia, Aleksandar Vucic, în Muntenegru, ţară cu aproximativ 620.000 de locuitori, dintre care o treime sunt etnici sârbi.
''Preşedintele Vucic şi Serbia vor să interfereze în afacerile interne ale altor ţări şi să revitalizeze naţionalismul Serbiei Mari'', a subliniat Milo Djukanovic în interviul difuzat de postul de televiziune Newsmax Adria, referindu-se la ideologia care a contribuit la alimentarea războaielor sângeroase din anii '90 din fosta federaţie iugoslavă.
Şefa executivului sârb Ana Brnabic a respins această acuzaţie, spunând că Muntenegrul nu este ''în niciun fel ameninţat de Serbia''. ''Djukanovic vrea să câştige puncte politice prin poveşti false despre vulnerabilitatea Muntenegrului în loc să se concentreze pe nevoile şi problemele cetăţenilor săi'', a denunţat Brnabic.
În alegerile parlamentare desfăşurate duminică, o alianţă a partidelor naţionaliste sârbe intitulată 'Pentru Viitorul Muntenegrului' a obţinut 32,55% din voturi, în timp ce alianţa de centru 'Pacea este Naţiunea Noastră', care de asemenea este în opoziţie cu DPS, şi-a adjudecat 12,53% din sufragii.
Principalele formaţiuni de opoziţie susţin că vor continua demersurile pentru aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană dacă ele formează o coaliţie guvernamentală. Partidele au început consultările pentru formarea unui guvern de coaliţie şi au la dispoziţie trei luni în acest scop.
Milo Djukanovic a găsit vinovatul pentru pierderea alegerilor - Preşedintele muntenegrean acuză Serbia de 'agresiune media şi politică'
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

1.103
A intrat în vigoare blocada militară SUA în Strâmtoarea Ormuz. Cum va funcționa în practică - VIDEO
1.103

16
Tensiunile escaladează înte Filipine și China: Suspiciuni de sabotaj în Marea Chinei de Sud
16

22
Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat "foarte repede", după înfrângerea lui Viktor Orban
22

1.561
VIDEO Ungaria intră într-o nouă eră: Péter Magyar anunță modificarea Constituției după victoria istorică
1.561

2.427
Ruptură majoră între Vatican și Washington: Papa răspunde după ce Trump l-a numit 'slab' și apare ca Iisus în plin război cu Iranul
2.427

4.590
VIDEO Primul mare scandal după victoria lui Péter Magyar: Viitorul premier al Ungariei face acuzații grave la adresa lui Péter Szijjártó privind distrugerea unor documente
4.590

5.820
VIDEO Peter Magyar a vorbit despre România și George Simion în prima conferință de presă. Care a fost „secretul” victoriei
5.820

1.663
Cine ar fi zis? Cum a ajuns Dubaiul, 'raiul vacanțelor', pe lista destinațiilor de care toți se feresc
1.663

2.333
Ce se va întâmpla în Ungaria după alegeri? Istoric român: Noua putere de la Budapesta va "juca la două capete”
2.333

48
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
48

47
Benjamin Netanyahu sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene
47

4.024
A picat securea în dosarul Lafarge: Fostul CEO și 8 directori au fost condamnați la închisoare / Multinaționala a finanțat grupări teroriste
4.024

4.907
Matteo Salvini dezvăluie cine l-a învins pe Viktor Orban: „Bruxelles-ul i-a înghețat 20 de miliarde de euro și i-a furat victoria! Stânga se bucură, dar ei nu au fost acolo”
4.907
















Comentează