Ministerele Comunicaţiilor din România şi Japonia au agreat încheierea unui acord de cooperare privind schimbul de experienţă şi de bune practici, în vederea dezvoltării conceptului Societăţii 5.0, a infrastructurilor de comunicaţii pentru tehnologii viitoare şi securităţii cibernetice, a declarat, joi, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, după întâlnirea avută la Bucureşti cu ambasadorul Japoniei în România, Hitoshi Noda potrivit Agerpres.
"În plan internaţional, transformarea digitală înregistrează un ritm accelerat de creştere la toate nivelurile, iar prin dezvoltarea oraşelor inteligente, a ecosistemelor globale de inovaţie şi reţelelor inteligente, se conturează arhitectura unei societăţi a viitorului ce va fi centrată pe confortul şi siguranţa cetăţeanului. În acest sens, am agreat cu ambasadorul Japoniei în România, ES Hitoshi Noda, încheierea unui acord de cooperare cu ministerul omolog privind schimbul de experienţă şi de bune practici în vederea dezvoltării conceptului Societăţii 5.0, infrastructurilor de comunicaţii pentru tehnologii viitoare şi securităţii cibernetice', a afirmat Petrescu.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), transmis joi AGERPRES, în contextul în care Japonia este un lider mondial în domeniul tehnologiei şi iniţiatorul conceptului de "Societatea 5.0', cei doi oficiali u discutat despre soluţii punctuale privind crearea unei societăţi moderne care să răspundă provocărilor prin încorporarea tehnologiilor inovative, precum, internetul lucrurilor, robotica, inteligenţa artificială, big data, în ramurile economice, industriale şi în viaţa cetăţenilor.
Ambasadorul Japoniei a salutat eforturile susţinute ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene pe palierul digital şi a apreciat evenimentele pe care MCSI le organizează în marja celor şase luni ale acestui mandat, ca fiind deosebit de importante pentru dezvoltarea ecosistemului digital, precizează sursa citată
Ministerele Comunicaţiilor din România şi Japonia au agreat un acord de cooperare privind schimbul de experienţă
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

13
VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea: Vin astăzi cu vești bune direct de pe șantierul de la CET Govora
13

757
Bugetul pe 2026: mai mulți bani pentru servicii, mai puțini pentru biserici
757

38
Europarlamentarul PNL Daniel Buda a răbufnit după ce Marcel Ciolacu a atacat bugetul: Vorbeşte despre "groapa istoriei”, dar ironia este că el este deja cu un picior în acea groapă politică după modul în care a lăsat economia României
38

1.752
Dragoș Damian: Începe un nou sezon de speculă, dragi români. Baftă!
1.752

1.013
Benzina peste 10 lei pe litru? Analiștii avertizează asupra unui scenariu de 'Cod Roșu'. Ce poate face Guvernul Bolojan și care sunt riscurile intervenției statului (analiză)
1.013

45
Programul „Masa Sănătoasă” continuă în 2026: elevii din învățământul preuniversitar vor beneficia de mese calde și echilibrate nutrițional
45

2.145
Pierderi uriașe pe piețele globale. Câciu: 6.800 de miliarde de dolari s-au evaporat într-o săptămână
2.145

5.463
Românii care merg în Ungaria pentru a face plinul au un șoc. Prețurile sunt diferite pentru mașini înmatriculate în alte țări
5.463

2.783
România intră într-o 'furtună perfectă' economică. Profesorul Adrian Mitroi (ASE) avertizează: 'Nu mai avem soluții'
2.783

3.735
Se construiește autostrada direct din România până în Grecia: Va lega 2 puncte de interes strategic european
3.735

95
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
95

3.454
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul bugetului pe 2026: investiții record și deficit de 6,2% din PIB
3.454

23.398
Un gigant din Turcia vine în România și cumpără o fabrică care a făcut istorie în perioada comunistă: Turcii pregătesc investiții de proporții
23.398

















Comentează