Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Apelor şi Pădurilor, lucrări de o jumătate de miliard de lei, pentru amenajarea cursurilor de apă, în 2018

Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a recepţionat, în acest an, 96 de obiective în domeniul gospodăririi apelor, valoarea totală a investiţiilor depăşind 560 de milioane de lei, în creştere cu 87,9% faţă de anul 2017, se arată într-un comunicat de presă, informează agerpres.ro.

citește și: LOVITURA de GRAȚIE, dată de Senat: OUG pe Legile Justiției, RETRIMISĂ în Comisia Iordache

Conform datelor centralizate, obiectivele recepţionate reprezintă 253,43 de kilometri de lucrări. Astfel, s-au recepţionat 114,449 km de amenajări de albie, 98,107 km de consolidări de mal şi 40,874 km de diguri.

Lucrările care au fost finanţate de la bugetul de stat au valoarea de 375,685 milioane lei, cele din surse proprii ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" au valoarea de 72,215 milioane lei, iar cele din împrumut extern (BDCE), 112,111 milioane lei.

"(...) în 2018 se constată o creştere cu 87,9% a valorii totale a lucrărilor recepţionate, comparativ cu anul precedent. De asemenea, în 2018, a crescut cu 40,4% procentul lucrărilor recepţionate care au fost finanţate de la bugetul de stat, iar finanţarea lucrărilor provenită din surse proprii ANAR a crescut cu 135,5%. Pentru finalizarea celor 96 de obiective, în acest an fost alocaţi 191.042.040 lei, comparativ cu 2017 când, pentru finalizarea celor 37 de lucrări, au fost alocaţi 14.914.000 lei. Procentual, finanţarea din acest an a obiectivelor recepţionate a înregistrat o creştere de 1181%, comparativ cu 2017", se notează în comunicatul ministerului de resort.

Segmentat pe Administraţiile Bazinale de Apă (ABA), datele MAP relevă faptul că, în 2018, pe ABA Crişuri valoarea lucrărilor recepţionate pentru obiective finanţate din bugetul de stat a fost de 65,012 milioane lei, iar cele din surse proprii ale ANAR, de 12,735 milioane.

De asemenea, în cazul ABA Mureş, lucrările finanţate din bugetul de stat s-a ridicat la 10,657 milioane lei, cele finanţate din împrumut BDCE, în valoare de 73,775 milioane lei, iar lucrări finanţate din surse proprii ale ANAR, de 9,543 milioane lei.

Pe ABA Someş Tisa, în 2018, valoarea lucrărilor finanţate din bugetul de stat a fost de 13,569 milioane lei şi din surse proprii ale ANAR, în valoare de 6,053 milioane lei.

În ceea ce priveşte ABA Banat, în acest an, au fost finanţate din bugetul naţional lucrări de 9,012 milioane lei, iar din surse proprii ale ANAR în valoare de 4,255 milioane lei.

Conform ministerului de resort, pe ABA Jiu, valoarea lucrărilor finanţate din bugetul de stat, în 2018, a fost de 442.000 lei, în timp ce din fonduri proprii "Apele Române" s-au recepţionat lucrări în valoare totală de 3,850 milioane lei.

În privinţa ABA Olt, anul acesta, valoarea lucrărilor finanţate din bugetul de stat s-a ridicat la 26,730 milioane lei, iar valoarea lucrărilor din surse proprii ale ANAR a fost de 8,465 milioane lei.

Totodată, pentru ABA Argeş Vedea s-au finanţat lucrări din bugetul de stat de 41,168 milioane lei, respectiv din surse proprii ANAR de 6,895 milioane lei, în timp ce pentru ABA Buzău - Ialomiţa finanţarea primită pentru lucrări din bugetul naţional a fost de 58,146 milioane lei, iar din surse proprii "Apele Române" în cuantum de 4,657 milioane lei.

Finanţări ale lucrărilor au mai primit, în 2018, şi ABA Siret (140,947 milioane lei din bugetul statului şi 2,654 milioane lei de la ANAR), ABA Prut - Bârlad (13,107 milioane lei din bugetul naţional) şi ABA Dobrogea - Litoral (24,042 milioane lei finanţare BDCE).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.