DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale dă vina pe autorităţile locale pentru starea proastă a clădirilor de patrimoniu care se prăbuşesc

Max-Media - Stiri Prahova, Stiri Ploiesti
Băile Neptun

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale susţine că autorităţile locale sunt nepăsătoare cu privire la situaţia clădirilor de patrimoniu, dându-l exemplu pe primarul din Băile Herculane, Cristian Miclău, care a declarat că a solicitat MCIN şi nu a primit aviz pentru demararea unor lucrări la imobilul Băile Neptun, iar în fapt el a transmis ministerului abia ulterior acelor afirmaţii autorizaţia de construire emisă de autoritatea locală, deşi avea avizul din partea Direcţiei de Cultură Caraş Severin.

Citeşte şi: Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite în urma unui accident

MCIN a anunţat în luna februarie că, având în vedere starea critică a imobilului Băile Neptun din Băile Herculane, a fost luată în calcul modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare şi pentru monumentele istorice aflate în situaţii litigioase.

„În acest sens, reamintim că terenul aferent Băilor Neptun se află în situaţii litigioase, iar conform extrasului de carte funciară acesta este grevat de sarcini. Mai mult, MCIN, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, a solicitat şi a fost informat ulterior că şi imobilul se află în aceeaşi situaţie. Deşi în declaraţiile publice, primarul din Băile Herculane a susţinut atunci că a solicitat MCIN şi nu a primit aviz pentru demararea unor lucrări minimale, precizăm că acesta a transmis Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale abia ulterior acelor declaraţii autorizaţia de construire emisă de autoritatea locală, deşi avea avizul din partea Direcţiei de Cultură Caraş Severin încă din anul 2017. Imediat după acest pas, primăria trebuia să parcurgă paşii legali în vederea protejării imobilului, articolul 45, litera b, din Legea 422 / 2001, precizând clar acest lucru”, se arată într-un comunicat de presă.

Ministrul Valer-Daniel Breaz a transmis: „Nimic nu poate justifica nepăsarea autorităţilor locale în faţa posibilităţii de a salva un monument istoric şi de a nu o face. Mai mult, există un proiect de punere în siguranţă a clădirii Băile Neptun realizat de Asociaţia Herculane Project şi însuşit de Primăria Băile Herculane, care a primit aviz favorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice încă din anul 2017. Din păcate, nu pot fi demarate lucrări fără acordul proprietarilor.

La nivelul MCIN au fost constituite grupuri de lucru şi analiză pentru modificarea Legii 422/2001 privind protejarea tuturor monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare şi pentru monumentele istorice aflate în situaţii litigioase, precum şi pentru elaborarea Codului Patrimoniului. Urgentăm schimbarea legislaţiei astfel încât clădiri de patrimoniu care reprezintă o parte importantă a identităţii noastre naţionale sa poată fi salvate la timp”.

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), susţine că a constatat starea gravă a unor obiective monument istoric, inclusiv Băile Neptun, existând o corespondenţă continuă între INP şi autorităţile locale pe parcursul anilor 2017 şi 2018. În 2018, MCIN a aprobat înscrierea în regim de urgenţă a Băilor Neptun în Programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, pentru realizarea lucrărilor de punere în siguranţă. „Din păcate, finanţarea prin acest program nu poate începe atâta timp cât imobilul este în litigiu, motiv pentru care MCIN a decis iniţierea procedurilor de modificare a legislaţiei”, a mai transmis ministerul.

Băile Neptun sunt pericol public, declarat încă din toamna anului 2017 printr-o expertiză tehnică, potrivit arhitecţilor de la Asociaţia Locus. Într-un mesaj publicat, în februarie, pe pagina de Facebook „Herculane Project", arhitecţii avertizează că elemente constructive, cât şi elemente decorative se desprind şi se prăbuşesc în stradă şi fac apel la cei care vin în staţiune să nu se apropie de clădire.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.