Ministerul de Externe italian, posibilă ţintă a unui atac informatic

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 20-06-2017

Actualizat: 20-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul de Externe italian a anunţat marţi că investighează un posibil atac informatic împotriva sa, după ce un grup care s-a prezentat drept 'Anonymous' a publicat date ce ar fi fost obţinute din sistemul informatic al ministerului, relatează Reuters. Un site numit cyberguerrilla.org a postat un mesaj cu titlul 'Ministerul Afacerilor Externe ai fost piratat' adresat ministrului de externe italian Angelino Alfano şi şefului asociaţiei naţionale a magistraţilor.

'În ceea ce priveşte tentativa de piratare a site-ului ministerului, a fost depusă o plângere oficială şi investigaţii sunt acum în curs de desfăşurare', a afirmat ministerul într-un comunicat. 'Sperăm că procuratura va face lumină cât mai curând posibil în legătură cu ceea ce s-a întâmplat şi, în acest scop, experţii ministerului oferă tot sprijinul necesar', se precizează în document.

Ministerul nu a oferit informaţii în legătură cu autorii atacului şi nici detalii cu privire la încercarea de piratare a site-ului. De asemenea, nu se cunoaşte imediat dacă au fost sustrase date sensibile. 'Continuaţi să vă distraţi la summiturile voastre, la comisiile voastre....G7, G8, intelligence, supraveghere, terorism', se arată în mesajul publicat pe 19 iunie şi semnat 'We are Anonymous' (Suntem Anonymous), într-o aparentă referire la grupul afiliat Anonymous, conform Agerpres.

Mesajul era însoţit de linkuri către fişiere Excel, unele conţinând sute de adrese de e-mail şi altele numite 'condiţii de securitate' şi 'condiţii sanitare'. Ministerul de Externe italian a anunţat la începutul acestui an că şi-a sporit măsurile de securitate împotriva atacurilor cibernetice după ce hackeri au atacat sistemul său timp de patru luni în 2016.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri