Ministerul Dezvoltării a semnat: peste 240 de milioane de lei ajung în conturile primăriilor din România

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 24-07-2024

Actualizat: 24-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat, miercuri, 23 de contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" de peste 242 de milioane de lei privind modernizarea infrastructurii rutiere, înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră şi a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei transmis, miercuri, AGERPRES, contractele au fost semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor.

"Am semnat astăzi o serie de contracte cu reprezentanţii autorităţilor locale, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor din comunităţile pe care le gestionează. Accesul la servicii publice de calitate este o condiţie esenţială a unei societăţi dezvoltate, care trebuie să răspundă nevoilor de bază ale oamenilor, indiferent de judeţul în care se află, astfel încât diferenţele socio-economice de la nivel regional să se diminueze semnificativ", a declarat ministrul Adrian-Ioan Veştea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri