Ministerul Educaţiei a supus dezbaterii publice HG cu privire la programul Euro 200: Sunt actualizate specificaţiile tehnice ale calculatoarelor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-02-2023

Actualizat: 17-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: brasovmetropolitan.ro

Ministerul Educaţiei a supus dezbaterii publice proiectul HG cu privire la programul ”Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. Sunt actualizate specificaţiile tehnice ale calculatoarelor şi se majorează venitul pe membru de familie, potrivit news.ro.

”A fost publicat, în vederea consultării publice, proiectul de hotărâre cu privire la programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare”, a anunţat, vinery, Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că sunt actualizate specificaţiile tehnice ale calculatoarelor.

”Dublăm venitul minim pe membru de familie (mai mic sau egal cu 500 de lei)”, au mai transmis oficialii ministerului.

Se propune ca beneficiarii să fie persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt elevi/studenţi în învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani;

b) au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 lei

În anul 2023, pentru securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi roz. Bonul poate fi folosit doar în anul în care a fost emis.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri