Un număr de 89.983 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admişi în învăţământul liceal de stat, în prima etapă de repartizare computerizată, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Ministerul a publicat sâmbătă, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (pentru anul şcolar 2021 - 2022).
Au fost repartizaţi 89.983 de elevi (98,54%) în învăţământul liceal de stat din totalul elevilor cu opţiuni completate (91.315): 57.574 de candidaţi au fost repartizaţi la filiera teoretică, iar 32.409 - la filiera tehnologică.
348 de candidaţi au fost admişi cu media 10.
În total, au fost completate 1.760.684 de opţiuni, rezultând o medie de 19 opţiuni/elev. 54.060 (60,05%) dintre elevii cu opţiuni completate (91.315) au intrat la prima opţiune.
În etape anterioare au fost admişi: 10.710 elevi la specializări vocaţionale; 600 de elevi în învăţământul militar; 1.449 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă; 706 în învăţământul special.
Alţi 10.086 de elevi s-au înscris pe locurile alocate rutelor de şcolarizare în învăţământul profesional.
Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat, în perioada 25 - 28 iulie, candidaţii vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admişi.
Potrivit Ministerului Educaţiei, 1.332 de elevi nu au fost repartizaţi în această etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni, însă acest număr este în scădere substanţială comparativ cu anul trecut (8.570 de elevi).
Cei 1.332 de elevi vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată şi vor completa, în perioada 29 iulie - 5 august, opţiuni în fişele de înscriere alături de candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen (25 - 28 iulie) şi de candidaţii care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opţiunilor în fişe se realizează la unitatea de învăţământ sau prin formular transmis electronic.
Pentru această etapă sunt disponibile 9.216 locuri.
Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în a doua etapă a admiterii în învăţământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia naţională de admitere.
În intervalul 9 - 11 august, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după cele două faze de repartizare computerizată.
Ministerul Educației, anunț de ultimă oră: Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Intervenții în lanț pe munte: zeci de persoane au ajuns la spital
19

40
VIDEO Ambulanta implicată într-un accident rutier în zona Gării din Constanța
40

38
Sărbătorile zilei din 17 februarie 2026
38

5.213
România se schimbă radical, după 30 de ani de exod: țara din care se pleca a devenit țara în care se vine (Corriere)
5.213

7.116
În 2026 trecem la ora de vară mai repede: noaptea în care pierdem o oră de somn
7.116

96
Hoții s-au mutat la casele self-scan: peste 40 de furturi pe zi din supermarketurile din România
96

4.173
Fenomenul furturilor din magazine ia amploare în România: ce fură românii cel mai des la casele self-pay
4.173

1.742
Soluții simple pentru a curăța geamurile cabinei de duș: Cum se elimină calcarul și urmele de săpun
1.742

1.693
Bogdan Ivan, anunț important pentru România: țara noastră ar putea deveni jucător global privind metalele rare / Ce acord s-a semnat cu SUA
1.693

787
Horoscopul zilei de 18 februarie 2026. Gemenii trebuie să fie mai răbdători. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
787

2.671
Veste-bombă pentru 4 zodii: finalul lui februarie le aduce succesul la care alții doar visează
2.671

1.718
VIDEO Imagini șocante cu acrobatul care a căzut de la 4 metri la un circ în Craiova. Ultimele noutăți despre starea de sănătate a spaniolului
1.718

54
Medic agresat de aparţinătorii unui pacient. A fost întocmit dosar penal
54

















Comentează