Ministerul Educaţiei anunță CÂND se redeschid școlile: 'Opinia publică va fi informată în timp util'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 23-11-2020

Actualizat: 23-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: GAL

Ministerul Educaţiei a precizat, luni, după apariţia în spaţiul public a unor informaţii conform cărora cursurile şcolare "faţă în faţă" s-ar putea relua în semestrul II, că, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi de hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ministerul va analiza şi stabili modalităţile de continuare a activităţilor din învăţământul preuniversitar.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, luni, precizări, după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind desfăşurarea/continuarea activităţii didactice în anul şcolar 2020-2021.

Citește și: Blocaj în Guvern! Violeta Alexandru s-ar fi izolat cu tot cu ștampila de la minister! Adrese oficiale zac pe birouri

Ministerul a arătat că, în conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.972/8.11.2020, începând din 9 noiembrie, au fost suspendate, pentru 30 de zile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal.

"Menţionăm că, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice care a generat decizia iniţială de suspendare şi de hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va analiza şi stabili modalităţile de continuare a activităţilor din învăţământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util", au afirmat reprezentanţii MEC.

Citește și: Vești pentru toți elevi din România! Când s-ar putea redeschide școlile

Aceştia au amintit că, în perioada în care cursurile nu se pot desfăşura "faţă în faţă”, procesul didactic este organizat în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.545/2020.

"În situaţiile în care procesul didactic întâmpină dificultăţi, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informaţională şi internet", a precizat MEC.

Citește și: Dezvăluire-bombă! Ministrul Cîțu este dator vândut la banca unde a fost economist-șef! La mijloc e o sumă uriașă

Secretarul de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar, Sorin Ion, a declarat, pentru Edupedu.ro, că speră "ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II şi să se facă şcoala faţă în faţă".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri