Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Educaţiei anunţă încheierea a peste 2.500 de contracte care au în vedere investiţii în infrastructura şcolară din fonduri asigurate prin PNRR

Inquam Photos / Octav Ganea
ligia deca

Ministerul Educaţiei anunţă, în raportul de activitate pentru perioada octombrie 2022-decembie 2023, că peste 2.500 de contracte care au în vedere investiţii în infrastructura şcolară din fonduri asigurate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au fost încheiate. De dotări pentru sălile de clasă, laboratoare, cabinete şi ateliere de practică vor beneficia peste 5.800 de şcoli şi unităţi conexe.

Conform datelor prezentate în raportul de final de an făcut public, sâmbătă, de Ministerul Educaţiei, peste 3,3 miliarde de euro sunt în curs de contractare în cadrul investiţiilor deja lansate din PNRR.
Proiectele de investiţii din fondurile europene alocate prin Planul de Redresare vizează reducerea abandonului şcolar, digitalizarea universităţilor, învăţământul dual, dezvoltarea unei reţele de „şcoli verzi”, achiziţionarea de microbuze electrice, servicii complementare, asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru laboratoare, cabinete, ateliere de practică, dar şi dotarea cu mobilier, echipamente IT şi materiale didactice şi dotarea cu laboratoare inteligente.
„Una dintre cele mai mari investiţii din PNRR o reprezintă dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe. Pentru prima dată în istoria sistemului de învăţământ românesc, a fost alocată o sumă de peste 1 miliard de euro pentru dotarea acestora, în concordanţă cu viziunea proiectului «România Educată». Peste 2.500 de contracte au fost deja încheiate în cadrul acestei investiţii, pentru peste 5.800 de şcoli şi unităţi conexe”, se arată în documentul citat.
Prin PNRR, România şi-a asumat şapte tipuri de reforme, unele dintre jaloane fiind îndeplinite, atele în curs de îndeplinire. Reformele vizează: elaborarea şi adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului „România Educată”, dezvoltarea unui sistem de servicii de educaţie timpurie unitar, incluziv şi de calitate, reforma sistemului de învăţământ obligatoriu pentru prevenirea şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii, reforma sistemului de învăţământ obligatoriu pentru prevenirea şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii, crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educaţiei, actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcţie şi dotare în sistemul de învăţământ preuniversitar, reforma guvernanţei sistemului de învăţământ preuniversitar şi profesionalizarea managementului.
Printre contractele deja încheiate de Minister don fonduri prin PNRR se numără cel privind achiziţionarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor; dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar; programul-pilot pentru dezvoltarea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual care are în vedere dezvoltarea şi dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate care să contribuie la dezvoltarea învăţământului profesional, atât prin creşterea numărului de domenii, de calificări şi de absolvenţi, cât şi prin asigurarea unui parcurs educaţional pentru elevii înscrişi în învăţământul dual.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.