Ministerul Educaţiei lansează apelul privind selecţia cadrelor didactice pentru "Şcoala din spital"

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 21-10-2025 20:05

Article thumbnail

Sursă foto: g4media.ro

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat marţi lansarea apelului de selecţie a cadrelor didactice privind înscrierea în Corpul naţional al profesorilor pentru "Şcoala din spital" în anul şcolar 2025 - 2026.

Potrivit unui comunicat remis presei, înscrierea vizează disciplinele de studiu cuprinse în Centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenţilor învăţământului liceal pedagogic, postliceal şi superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2025.

"Selecţia pentru înscrierea în Corpul naţional al profesorilor pentru 'Şcoala din spital' vizează cadre didactice care predau sau doresc să predea în spital, îndeplinind o serie de funcţii prevăzute în metodologie", precizează sursa citată.

Selecţia candidaţilor se realizează pe baza evaluării dosarelor cu calificativul admis/respins. Dosarul de înscriere va fi însoţit de un curriculum vitae.

"Depunerea candidaturilor se realizează pe tot parcursul anului calendaristic. Candidaţii transmit dosarul de candidatură cu documentele solicitate la e-mailul [email protected], la secretariatul comisiei de selecţie", menţionează sursa citată.

Sunt declaraţi admişi candidaţii care prezintă actele solicitate şi anexate. Lista candidaţilor declaraţi admişi/respinşi este publicată în maximum trei luni de la înscriere pe pagina web a Ministerului Educaţiei şi Cercetării la Secţiunea "Concursuri".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri