Ministerul Educaţiei va propune ca proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenţilor să fie inclus pe ordin

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-09-2023

Actualizat: 04-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: brasovmetropolitan.ro

Ministerul Educaţiei anunţă că va propune ca proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenţilor să fie inclus pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului, precizând că această hotărâre nu putea fi adoptată înainte de intrarea în vigoare a Legii învăţământului superior, potrivit news.ro.

”Menţionăm că procedura de acordare a reducerii pentru transport, prevăzută în Hotărârea nr. 42/2017, nu a suferit modificări şi că singurele modificări aduse prin Legea învăţământului superior nr. 199/2023 vizează creşterea procentului decontat de statul român din suma totală a biletului şi vârsta beneficiarilor”, transmit reprezentanţii ministerului.

”Astăzi, 4 septembrie, în şedinţa Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educaţiei, a fost avizat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenţilor, document aflat, de altfel, în consultare publică, potrivit reglementărilor privind transparenţa decizională. Ministerul Educaţiei va propune includerea proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenţilor pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi, 7 septembrie”, a arătat Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă transmis luni.

Reprezentanţii ministerului au precizat că Hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor metodologice privind transportul studenţilor nu putea fi adoptată înainte de momentul intrării în vigoare a Legii învăţământului superior nr. 199/2023.

”De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 260, alin. 2 şi art. 265 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, până la elaborarea actelor normative subsecvente emise în executarea legii, se aplică prevederile actelor normative în vigoare, în măsura în care nu contravin acesteia. Menţionăm că procedura de acordare a reducerii pentru transport, prevăzută în Hotărârea nr. 42/2017, nu a suferit modificări şi că singurele modificări aduse prin Legea învăţământului superior nr. 199/2023 vizează creşterea procentului decontat de statul român din suma totală a biletului şi vârsta beneficiarilor”, a explicat sursa citată.

De asemenea, ministerul a arătat că acest punct de vedere a fost deja expus în 1 şi 3 septembrie de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirma că marea reformă a statului în România educată începe cu sancţionarea studenţilor, după ce, în ciuda legii în vigoare care le asigură o reducere de 90% la preţul biletelor de tren, studenţii sunt lipsiţi de acest drept începând de duminică, pentru că Guvernul nu a publicat normele metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri