DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Finanțelor propune modificarea legislației RCA

ministerul finantelor

Un proiect al Ministerului Finanțelor propune modificarea RCA, printre măsuri fiind renunțarea la calculul tarifelor de primă de către ASF, precum și eliminarea posibilității suspendării contractului RCA la cererea asiguratului, potrivit Mediafax.

Proiectul de modificare a Legii nr. 132/2017 are în vedere în principal modificări asupra modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”. Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcționare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate și ofertate de către BAAR și nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislației are în vedere eliminarea obligației Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat. Totodată, se are în vedere instituirea obligațiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor și procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc și condițiile de încheiere a asigurării, asumate de către toți membrii BAAR, precum și de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat.

Documentul propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.

O altă propune este eliminarea obligației A.S.F. de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare şi/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.

Se propune abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului având în vedere hotărârea CJUE din Cauza C80/2017 (Fundo de Garantia Automovel vs. Alina Juliana) care stabilește faptul că obligația de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenția proprietarului de a utiliza acest vehiculul.

Citește și: Ungaria prinde lunar 100 de 'caravane horror'

Se propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin.(3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuție utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiți conform Legii 236/2018.

Conform expunerii de motive, reprezentanța permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a transmis în data de iulie 2018 statului român o scrisoare de informare cu privire la deschiderea de către Comisia Europeană a procedurii de punere în întârziere în cauza 2018/4075 având ca obiect legislația în vigoare în România referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane (RCA) și posibila încălcare, prin unele dispoziții conținute în aceasta, a unor prevederi ale Directivei 2009/138/CE și ale Directivei 2009/103/CE.

Conform scrisorii de punere în întârziere, Comisia Europeană consideră că, prin menținerea unor articole din Legea nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (denumită în continuare Legea nr.132/2017) și din Norma A.S.F. nr.20/2017 privind asigurările auto din România (denumită în continuare Norma nr.20/2017), nu au fost îndeplinite obligațiile care revin României în conformitate cu prevederile legale europene.

În opinia Comisiei Europene noua legislație în domeniul asigurării de răspundere civilă auto, adoptată în 2017, a introdus o serie de obligații în special obligația asigurătorilor de notificare prealabilă sistematică a modificărilor aduse primelor de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), limitarea ponderii costurilor administrative și de vânzare la calcularea primelor de asigurare, obligația ca plafoanele pentru primele plătite de clienții cu risc ridicat să fie calculate pe baza „tarifelor de referință”, limitarea criteriilor de segmentare în funcție de riscuri la cele de care asigurătorii pot ține seama la calcularea primelor lor, toate aceste prevederi fiind incompatibile cu Directiva 2009/138/CE (Solvabilitate II).

În opinia Comisiei Europene măsurile adoptate de România îngrădesc libertatea asigurătorilor de a-și stabili propriile prime, în special în ceea ce privește reflectarea cheltuielilor administrative și de vânzare în calcularea tarifelor de primă și prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica „asiguraților cu risc ridicat” care le sunt alocați de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Comisia Europeană a considerat ca prevederile legislației naționale din România actuale cât și unele din cele propuse contravin prevederilor legislației europene și a transmis un Aviz motivat prin care a invitat România să adopte într-un termen de maximum două luni de la primire toate măsurile necesare pentru a se conforma prevederilor acestuia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.