Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 26-08-2022

Actualizat: 26-08-2022

Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 439,4 milioane de lei, la o dobândă de 7,96% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 46 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), scrie Agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 60 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 70 milioane de lei. Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2022, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de cinci miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 585 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Suma totală, de 5,585 miliarde de lei, este cu 1,335 miliarde de lei peste cea din iulie, de 4,25 miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri