Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,1 miliarde de lei în ultima lună din an

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-12-2025 18:23

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,5 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15%, respectiv 675 milioane de lei, din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive, potrivit Agerpres.

Suma totală, de 5,175 miliarde lei, este cu 2,57 miliarde de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna noiembrie a acestui an, de 7,745 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe parcursul lunii decembrie vor fi organizate opt licitaţii pentru emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,5 miliarde lei, urmate a doua zi de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (675 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru cinci emisiuni de obligaţiuni de 600 milioane lei, în data de 4 decembrie (două emisiuni), şi câte una în zilele de 8 decembrie, 18 decembrie, 22 decembrie, şi trei emisiuni de obligaţiuni de 500 de milioane lei, în 8 decembrie, 11 decembrie şi 15 decembrie 2025.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri