DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Finanţelor emite trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur

ministerul finantelor

Ministerul Finanţelor a anunţat că emite, începând de luni, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de unul, trei şi cinci ani şi dobânzi de 2,95%, 3,35% şi 3,65%, arată News.ro.

”Ministerul Finanţelor emite, începând cu 7 iunie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 2,95%, 3,35% şi 3,65%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, informează ministerul.

Dobânda este anualã, plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot rãscumpãra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

„Titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasã pentru populaţie. De aceea, încurajez toate persoanele fizice care dispun de lichiditãţi sã beneficieze de avantajele acestui program şi sã subscrie pentru titlurile Tezaur prin intermediul unitãţilor Trezoreriei Statului sau ale Poştei Române", a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 7 – 28 iunie 2021 de la unitãţile Trezoreriei Statului; între 7 – 24 iunie 2021 pentru mediul rural şi 7 – 25 iunie 2021 pentru mediul urban, prin Compania Naţionalã Poşta Românã.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansatã de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.