Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Justiției sprijină Republica Moldova în lupta împotriva corupției

Agerpres
Ministerul Justitiei

Ministerul Justiției sprijină eforturile Republicii Moldova pe calea consolidării legalității și protejării fondurilor publice, elemente esențiale ale integrării în Uniunea Europeană, arată reprezentanții ministerului într-un comunicat.

Conform acestuia, secretarul de stat George Cătălin Şerban a participat luni, la Chișinău, la lucrările Grupului de lucru anticorupție al Platformei de sprijin pentru Republica Moldova.

În cadrul lucrărilor, co-prezidate de secretarul de stat din Ministerul român al Justiţiei și de Ambasadorul Marii Britanii la Chişinău, Excelența Sa Steven Fisher, au fost analizate nevoile urgente ale autorităților din Republica Moldova care conduc lupta împotriva corupției şi au fost identificate soluții de asistență care să corespundă acestor nevoi.

„Cunoaștem prioritățile autorităților de la Chişinău și vedem că înaintează pe calea consolidării legalității în societatea moldavă și a protejării fondurilor publice, elemente esențiale ale integrării în Uniunea Europeană. Ministerul Justiţiei este pregătit să sprijine pe deplin eforturile autorităților de la Chişinău în lupta împotriva corupției, inclusiv prin mecanisme de prevenție, şi în promovarea standardelor de integritate. Suntem preocupați de creșterea eficienței lucrărilor acestui format de lucru şi contăm pe sprijinul partenerilor noștri strategici – UK, UE și SUA, al Ambasadei României la Chișinău şi al Ministerului român al Afacerilor Externe, cu care am stabilit relații excelente de cooperare în beneficiul Republicii Moldova și al cetățenilor săi”, a declarat secretarul de stat din Ministerul român al Justiţiei, George Cătălin Şerban.

Concluziile grupului de lucru vor fi prezentate la cea de-a treia conferință a Platformei de Sprijin pentru Moldova, care va avea loc la Paris, în data de 21 noiembrie 2022.

În data de 5 aprilie 2022, Germania, Franța şi România au co-organizat, la Berlin, Conferința internațională de sprijin pentru Republica Moldova, la care au participat 47 de state, organizații internaționale și instituții financiare. La finalul lucrărilor, s-a decis organizarea la Chișinău a unui Grup de lucru pe problematica anticorupției, condus de Guvernul Republicii Moldova şi coordonat de Ambasadele României şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din această ţară. Acesta acționează ca o platformă pentru definirea domeniilor prioritare, mobilizarea resurselor internaționale, asigurarea coordonării activității în conformitate cu obiectivele stabilite și monitorizează progresele înregistrate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.