Ministerul rus al Apărării acuză Ucraina că pregătește o 'provocare' în Transnistria: Moldova reacționează în forță

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 23-02-2023

Actualizat: 23-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Euractiv

Ministerul rus al Apararii acuză Ucraina că vrea să organizeze o „provocare armată” împotriva Transnistriei.

"Potrivit informațiilor disponibile, în viitorul apropiat regimul de la Kiev pregătește o provocare armată împotriva Republicii Transnistria, care va fi realizată de unități ale forțelor armate ale Ucrainei", a precizat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, relatează agențiile ruse de presă.

Care este planul vehiculat de ruși?

"Ca pretext pentru invazie, este planificată organizarea unei presupuse ofensive a trupelor ruse de pe teritoriul Transnistriei", a anunțat Ministerul rus al Apărării. "Pentru a face acest lucru, sabotorii ucraineni care participă la invazia înscenată vor fi îmbrăcați în uniforma militarilor forțelor armate ale Federației Ruse", se arată în raport.

Acuză detașamentul „Azov”

"Ministerul rus al Apărării monitorizează îndeaproape situația de la granița Ucrainei cu Republica Moldovenească Transnistria și este pregătit să răspundă la orice schimbare a situației", a declarat departamentul militar rus. Într-o declarație, Ministerul Apărării al Federației Ruse a declarat că Kievul intenționează să implice deașamentul "Azov".

Poziția Moldovei și Ucrainei

Partea ucraineană nu a comentat acuzațiile până la publicarea acestui articol.

Guvernul de la Chișinău a venit cu o reacție: ”Autoritățile statutului nu confirmă informația difuzată în această dimineață de Ministerul rus al Apărării. Facem apel la calm și invităm publicul să urmărească sursele oficiale și credibile ale Republicii Moldova. Instituțiile noastre cooperează cu partenerii străini și în cazul unor pericole la adresa țării vor informa neîntârziat opinia publică”, se arată în reacție.

Context tensionat

Acuzațiile ministerului rus al Apărării apar în contextul în care tensiunile dintre Rusia şi Republica Moldova au crescut în ultimele luni după ce rachete ruseşti îndreptate spre Ucraina au intrat în spaţiul aerian moldovean, iar autorităţile de la Chişinău au acuzat Kremlinul că alimentează protestele antiguvernamentale, fapt pe care acesta îl neagă. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat săptămâna trecută Moscova că plănuieşte o lovitură de stat pentru a răsturna guvernul, în timp ce purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a spus luni că relaţiile dintre cele două ţări sunt "foarte tensionate".

Invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie a provocat temeri că Moscova ar putea încerca să ocupe regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova, unde menţine o mică prezenţă militară. Rusia a negat anul trecut că vrea să intervină în Republica Moldova după ce autorităţile din Transnistria au afirmat că au fost vizate de o serie de atacuri, informează Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri