Ministerul Sănătăţii: 18 pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi în spitale; cinci decese în ultima săptămână

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 21-05-2024

Actualizat: 21-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Sănătăţii informează, marţi, că 18 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil. Din totalul pacienţilor internaţi, trei sunt minori, toţi fiind trataţi în secţii.

În săptămâna 13 - 19 mai au fost raportate de Institutul Naţional de Sănătate Publică cinci decese (trei bărbaţi şi două femei).

Două decese au fost înregistrate la categoria 70 - 79 de ani, iar trei la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii prezentau comorbidităţi, iar unul era vaccinat anti-COVID.

Până în prezent, 68.946 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în ţara noastră.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri