Ministerul Sănătăţii a alocat peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale restante ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare, banii fiind pentru lunile mai, iunie, iulie 2021, notează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis presei, Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, deschiderile de credite bugetare în valoare de 91.480.000 lei pentru a începe demersurile în vederea achitării salariilor restante din lunile mai, iunie, iulie.
"În prezent se centralizează necesarul pentru luna august, astfel încât să putem plăti şi salariile din această lună. Mulţumesc tuturor celor implicaţi în procesul de vaccinare. Apreciez efortul lor susţinut şi vreau să îi asigur de întreaga mea implicare în acest mandat interimar. Vaccinarea rămâne cea mai sigură metodă de prevenţie eficientă împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV-2", a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, citat în comunicat.
Potrivit datelor oficiale, în data de 13 septembrie 2021 erau 583 de centre de vaccinare deschise pentru imunizarea populaţiei cu 839 fluxuri organizate. Tot la această dată, au fost efectuate imunizări în ambulatoriile de specialitate din 149 spitale publice şi 26 spitale private, iar în săptămâna 6 - 13 septembrie 2021 au fost solicitate 46 de echipe mobile pentru derularea procesului de vaccinare.
Ministerul Sănătăţii a alocat bani pentru plata personalului medical din centrele de vaccinare
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

275
STUDIU - Un medicament folosit pentru oprirea lactației ar putea reduce incidența cazurilor de cancer la sân
275

165
Un vaccin revoluționar, contra cancerului ovarian, dă rezultate promițătoare
165

666
De ce mâncăm seara, chiar dacă nu ne este foame? Mihaela Bilic explică: "Umple golul din casă și singurătatea din suflet" / „Mâncatul compulsiv e beleaua"
666

1.701
Pâinea recomandată de nutriționiști după o anumită vârstă: Sortimentul care ajută digestia și menținerea glicemiei
1.701

71
Descoperire surprinzătoare despre piele: Rănile la femele se vindecă mai repede / Explicațiile cercetătorilor
71

1.200
Vulpe observată în inima Iașiului - Sfatul medicului: Staţi departe! / Care sunt riscurile
1.200

101
AI poate prezice durerile de cap cu 24 de ore înainte să aibă loc: există simptome specifice
101

7.948
Alexandru Rogobete anunță prioritate zero la Ministerul Sănătății: e prima măsură urgentă pe care vrea să o ia
7.948

14.547
Rogobete acuză că Bolojan a blocat intenționat finanțarea corectă în sănătate: Știa că vine criza, putea lua bani din fondul de rezervă
14.547

164
„România construiește!” - Alexandru Rogobete anunță că lucrările la spitalele regionale avansează
164

422
Schimbări în metabolismul hepatic după doar două zile de alimentație exclusiv vegetală: Ce au observat cercetătorii
422

5.628
Carnea, secretul unei vieți până la 100 de ani? Ce au descoperit cercetătorii despre vegetarieni
5.628

165
Medic psihiatru, sfat pentru părinți: "Să-şi asculte instinctul, simţi când e ceva în neregulă cu copilul tău" / "Un consult psihiatric nu înseamnă neapărat şi tratament"
165
















