Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Sănătăţii a depus un proiect de finanţare europeană pentru tratamentul pacienţilor cu HIV

HIV SIDA

Ministerul Sănătății a trimis joi, Ministerului Fondurilor Europene, o cerere de finanțare pentru tratamentul pacienţilor cu cu HIV/ SIDA. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 227 milioane euro, se arată într-un comunicat de presă trimis de Minister, scrie Mediafax.

Proiectul vizează solicitarea de rambursare a sumelor plătite de Ministerul Sănătății prin Programul național de prevenire, supraveghere şi control al bolnavilor cu infecție HIV/SIDA, în perioada ianuarie 2015 - decembrie 2018, destinate acoperirii tratamentului pentru bolnavii cu infecție HIV/SIDA.

“Această finanţare va aduce o contribuţie majoră la degrevarea bugetului de stat. Continuăm astfel seria de proiecte depuse de Ministerul Sănătăţii prin care sistemul de sănătate va beneficia de fonduri nerambursabile. Luna trecută, în Cadrul Programului Operaţional Regional, s-au depus proiecte în valoare de aproximativ 261 milioane euro pentru dotarea cu echipamente medicale a unităţilor sanitare din România. Vom folosi toate oportunităţile financiare oferite de Comisia Europeana care pot determina îmbunătăţiri ale sistemului de sănătate”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

În comunicatul menționat se mai arată că din 2001, România a aprobat accesul universal la terapia antiretrovirală (ARV). Astfel, accesul a fost asigurat cu prioritate pentru toți copiii infectați cu HIV, în timp ce pentru adulți accesul la terapie s-a făcut conform ghidurilor naționale și internaționale de la momentul respectiv.

“În prezent, finanțarea managementului pacientului infectat HIV este asigurată: prin bugetul Ministerului Sănătății, pentru terapia antiretrovirală, precum și pentru testări HIV la gravide și la principalele categorii de persoane cu comportament la risc pentru infecția HIV; Prin bugetul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, pentru analize și terapia curativă a persoanelor internate cu diverse boli infecțioase, precum și pentru monitorizarea viro-imunologică a acestora, prin secțiile la zi”, se mai arată în comunicatul de presă.

Dacă̆ în perioada 2007 – 2010, bugetul anual alocat la nivel național pentru tratament ARV a fost de circa 32 milioane de euro, în anul 2016, în condițiile creșterii cu 47% a numărului de pacienți, costurile anuale aferente tratamentului ARV s-au dublat, ajungând la aproximativ 60 milioane de euro.

Sursa citată mai precizează că este cea mai mare valoare a unei propuneri de proiect din România prin care se solicită finanțare din Fondul Social European, care va fi asigurată din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.