Ministerul Sănătăţii a iniţiat modificări la Legea privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, care au în vedere modernizarea reţelei de centre de transfuzii, a precizat ministrul Sorina Pintea, potrivit Agerpres.
Ministrul a adăugat că un alt obiectiv important este legat de construirea unui nou centru de transfuzii în Bucureşti.
"Ministerul Sănătăţii a obţinut un teren de la Primăria Capitalei, având în vedere faptul că Institutul Naţional de Hematologie şi centrul de transfuzii se află într-o clădire care nu mai poate fi utilizată corespunzător. Deci, am obţinut un teren şi acolo se va construi un nou centru de transfuzii", a arătat Pintea.
Citește și: VIDEO - Klaus Iohannis, acuzat de ministrul Finanțelor că blochează spitalul regional din Constanța
Ea a afirmat, în context, că se poate vorbi şi de "o lipsă de organizare locală", referindu-se la unele campanii pentru donare de sânge care nu sunt eficiente din cauza programului de lucru mult prea scurt al centrelor de recoltare.
"Acolo unde aşteptăm să vină cineva să ne organizeze cu siguranţă sunt probleme. Repet, am mai spus-o, avem nevoie de modernizarea centrelor de transfuzii, de aceea am şi făcut acest plan investiţional, dar, ştiţi, e foarte dificil să faci într-un an sau doi ceea ce nu s-a făcut timp de 30 de ani", a spus Pintea.
Ministrul a subliniat că nevoia de sânge este foarte mare.
"Urmează perioada verii, când avem probleme, lumea merge în concedii, se donează mai puţin, dar, din păcate, nici chimioterapia, nici accidentele nu întreabă. Şi atunci trebuie să ne gândim la campanii noi de a stimula donatorul sau persoanele care doresc să doneze, să ni se alăture. Pe de altă parte, anul trecut am legiferat folosirea unităţilor mobile, vom începe nişte campanii şi cu aceste unităţi mobile care există, dar în planul nostru investiţional este şi achiziţia de unităţi mobile", a menţionat Pintea.
Întrebată despre faptul că în masterplanul de Sănătate se vorbeşte despre transformarea unor unităţi spitaliceşti în centre sociale sau secţii pentru bolnavi cronici şi care ar fi acestea, ministrul Sănătăţii a afirmat: "Asta e venită de la domnul Flutur, întrebarea. Mi se pare, deja, că exagerăm cu această poveste".
"În 2016 s-a discutat, s-a pus pe hârtie un masterplan de servicii, acest masterplan fiind o condiţionalitate ex-ante pentru accesarea unor fonduri europene, pentru Spitalul de copii din Iaşi, pentru Spitalul de copii din Cluj. Am preluat cartoful fierbinte ştiind că aceste lucruri nu se pot întâmpla şi am preferat să le pun în dezbatere publică (...) astfel încât să ne trezim cu totul la realitate, inclusiv spitalele. Adică, o reorganizare, nu în sensul reducerii numărului de paturi, ci, dacă avem mai multe paturi de chirurgie, să le reducem, să le punem la medicină internă, pentru că acolo avem adresabilitate mai mare, deci, în ideea de a compatibiliza ceea ce oferă spitalul cu nevoia de servicii medicale din zonă. Şi nu se vor transforma în centre sociale, nu se vor reduce paturile, ci, pur şi simplu, avem nevoie de eficientizare. Deci, masterplanul a fost din 2016, noi l-am pus în dezbatere publică", a adăugat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii se află în vizită de lucru în judeţul Suceava alături de premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.