DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Sănătăţii pune în dezbatere publică joi proiectul de reorganizare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale

realitatea.net
farmacie medicamente

 

Ministerul Sănătăţii va pune în dezbatere publică joi proiectul de reorganizare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDN), a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Ea spune că prin reorganizarea acestei agenţii vor fi găsite soluţii pentru asigurarea resurselor umane şi materiale pentru reglementarea pieţei medicamentului, scrie News.ro.

“Lipsa sau dispariţia unor medicamente reprezintă o problemă în România. Este nevoie de reglementări noi în domeniu, pe care Ministerul Sănătăţii poate şi trebuie să le facă. Prin reorganizarea ANMDM am găsit soluţii pentru asigurarea resurselor umane şi materiale în vederea reglementării pieţei medicamentului. Pacientul român are dreptul, la fel ca toţi pacienţii din lume, să beneficieze de cele mai bune tratamente şi de a fi informat. În Sănătate, timpul nu înseamnă de cele mai multe ori bani, ci viaţa pacientului, iar noi suntem o echipă care luptă pentru viaţa pacientului. S-au făcut paşi importanţi înainte în acest domeniu. Anul acesta au fost introduse 37 de molecule noi, inovative care au salvat multe vieţi. Am realizat, aşa cum am promis, corecţia preţurilor la medicamente care nu a mai fost făcută din anul 2015, vom publica şi lista medicamentelor strategice pe care o avem deja finalizată la comisia de specialitate”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, joi, în cadrul Conferinţei Naţionale a Medicamentului "Siguranţa pacientului şi farmacovigilenţa - reglementare - comunicare etică - acces".

De asemenea, Sorina Pintea a anunţat că Ministerul Sănătăţii şi Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor au propus modificarea Legii salarizării şi pentru farmacişti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.