Ministerul Sănătății revine cu reglementări pentru medicii din privat; medicii de familie se pregătesc de grevă

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 13-02-2025 06:30

Actualizat: 13-02-2025 08:30

Article thumbnail

Sursă foto: alephnews.ro

O lege adoptată pe neașteptate de Guvern a creat confuzie în rândul medicilor din privat, stârnind un conflict între aceștia și stat privind interpretarea noilor reglementări. Ministerul Sănătății anunță că va emite o nouă lege pentru a adresa neclaritățile, în timp ce medicii de familie se gândesc să organizeze acțiuni de protest.

 

Guvernul a reglementat sever activitatea medicilor din sectorul privat printr-o OUG adoptată pe 31 ianuarie 2025, obligându-i să lucreze ca persoane fizice independente (PFI) în loc de SRL-uri, ceea ce duce la taxe mai mari.

Medicii avertizează că aceste noi reglementări vor determina o creștere a prețurilor pentru serviciile medicale, în urma impozitelor suplimentare, potrivit Profit.ro.

Deși Ministerul Sănătății a transmis inițial că noua lege nu va afecta medicina privată, la finalul unui răspuns oficial adresat Colegiului Medicilor, a lăsat să se înțeleagă că va modifica legislația pentru a elimina orice neclaritate.

În paralel, autoritățile confirmă schimbările în statutul medicilor din privat, însă Ministerul nu a precizat când va modifica din nou legea.

În contextul acestei incertitudini, medicii de familie îndeamnă la grevă pe rețelele de socializare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri