Ministerul Transporturilor: Recuperarea taxelor rutiere neplătite va deveni mai ușor de realizat

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 04-03-2019

Actualizat: 04-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Recuperarea taxelor rutiere neplătite va deveni mai uşor de realizat odată cu instituirea de către Uniunea Europeană a unui nou sistem de schimb de informaţii care le va permite autorităţilor statelor membre să aibă acces reciproc la datele naţionale privind înmatricularea vehiculelor, pentru a-i identifica pe proprietarii de vehicule pentru care nu au fost plătite taxele rutiere, anunţă Ministerul Transporturilor.

Citește și: Călin Nistor, ANUNȚ BOMBĂ - Mai multe RECHIZITORII ale DNA au fost infirmate: 'Sunt mai multe încălcări ale normelor procedurale'

Potrivit Ministerului Transporturilor, noul sistem face parte din normele actualizate privind taxarea rutieră electronică, adoptate luni, în mod formal, de Consiliu, ca urmare a acordului provizoriu încheiat cu Parlamentul European în 20 noiembrie 2018.

De asemenea, noile norme sporesc interoperabilitatea sistemelor de taxare electronică, acestea devenind astfel mai eficiente din punctul de vedere al costurilor şi mai uşor de utilizat. Normele vor îndepărta obstacolele administrative, cum ar fi procedurile greoaie de aprobare şi specificaţiile tehnice locale nestandardizate. În consecinţă, furnizorii de servicii de taxare rutieră electronică vor avea un acces mai uşor la piaţa colectării de taxe rutiere.

Votul de luni al Consiliului încheie procedura legislativă. Parlamentul European a votat în 14 februarie.

Directiva va fi semnată de ambele instituţii şi va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare, iar noile măsuri se vor aplica la 30 de luni de la intrarea în vigoare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri