Miniştrii de externe din ţările musulmane cer Israelului şi Hamas să respecte armistiţiul în Fâşia Gaza

Autor: George Traicu

Publicat: 03-11-2025 19:54

Article thumbnail

Sursă foto: uva.nl

Miniştrii de externe din ţările musulmane, reuniţi luni la Istanbul, au cerut Israelului şi Hamas să respecte fragilul acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, subliniind necesitatea unor măsuri suplimentare pentru a obţine o soluţie pe termen lung la acest conflict, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Şefii diplomaţiei din Turcia, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Pakistan şi Indonezia au convenit că o soluţie cu două state este singura modalitate de a realiza o pace durabilă, a declarat ministrul turc de externe, Hakan Fidan, după reuniunea de la Istanbul.

Soluţia cu două state prevede coexistenţa paşnică a Israelului şi a unui stat palestinian independent.

Discuţiile dintre miniştrii de externe urmau să se concentreze pe consolidarea armistiţiului fragil dintre Israel şi Hamas, intrat în vigoare pe 10 octombrie, precum şi pe cea de-a doua fază a planului de pace al preşedintelui american Donald Trump.

Cu toate acestea, Fidan nu a dezvăluit niciun rezultat tangibil.

Planul în 20 de puncte prevede dezarmarea grupării islamiste palestiniene Hamas şi excluderea acesteia de la orice viitor rol politic în Fâşia Gaza - două chestiuni extrem de controversate. De asemenea, acesta prevede formarea unei forţe internaţionale care să ajute la stabilizarea securităţii în teritoriul palestinian.

Turcia, care menţine contacte strânse cu Hamas, a jucat un rol cheie în negocierea armistiţiului. Înainte de reuniunea de luni, Fidan s-a întâlnit sâmbătă la Istanbul cu membri ai biroului politic al Hamas pentru a discuta despre acordul de încetare a focului în Gaza.

Fidan a subliniat că Hamas este pregătit să transfere controlul administrării Fâşiei Gaza către un organism palestinian, dar a menţionat că un mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU ar fi necesar pentru desfăşurarea unei forţe internaţionale de menţinere a păcii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri